EFICIENȚĂ//

Arianna Huffington: Interviul din prima zi și Marea Demisie

N-ar trebui să fim puși în situația de a alege între o carieră satisfăcătoare și grija față de noi înșine.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce este Interviul din prima zi și ce rol joacă în procesul de integrare a unui nou angajat în companie și în echipă.
– De ce ideea conform căreia îți poți încuia problemele personale într-un sertar de care să uiți total atunci când ești la serviciu este total depășită și contra-productivă în 2022. 


De vreme ce fenomenul Marii Demisii pare să nu scadă în intensitate (4,2 milioane de persoane și-au părăsit locul de muncă în luna octombrie a anului trecut, aproape cât numărul record de 4,4 milioane care și-au dat demisia în septembrie), întrebarea cum reușești să-ți ții oamenii aproape și să atragi noi angajați este una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă chiar acum liderii din diferite zone de business. 

Este ușor să vorbești despre cum poți să pui pe primul loc bunăstarea angajaților, însă companiile care nu vor să fie de partea greșită a fenomenului Marea Demisie trebuie să ia măsuri chiar acum. În special, ele trebuie să implementeze noi metode care să le permită, cu adevărat, să încurajeze angajații să fie ei înșiși, fără ascunzișuri, la locul de muncă. Un moment perfect pentru a începe acest proces este Interviul din Prima Zi (Entry Interview: practic, discuția pe care o are un nou angajat cu managerul său în prima zi de muncă în companie – n.red.). 

La Thrive Global, acest interviu este punctul cel mai important al întregului proces de angajare, iar acum ne străduim să ajutăm și alte companii să facă din acest moment o parte integrantă a procesului de integrare a angajaților. 

Aproape toate companiile apelează la un interviu de final atunci când un angajat părăsește compania: un interviu în care persoana care pleacă este chestionată asupra experienței pe care a avut-o în cadrul companiei, se pun întrebări despre ce a funcționat și ce nu, în ideea în care compania poate face ca experiența viitorului angajat să fie una și mai bună. 

Însă cum ar fi dacă managerii ar înțelege acești factori încă din momentul în care ar avea cel mai mare impact: în prima zi de muncă a angajatului, în loc de ultima? Și aceasta este ideea care stă la baza Interviului din Prima Zi. În principiu, acest interviu este o conversație între noul angajat și managerul său, în prima zi de lucru, o discuție care începe cu întrebarea: ce este important pentru angajat în afara biroului? 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Pentru cei care sunt părinți, poate fi vorba despre a-și duce copiii la școală. Pentru alții, poate fi posibilitatea de a se deconecta de birou la o anumită oră, o seară pe săptămână, pentru terapie fizică sau o oră de fitness. Este despre acceptarea faptului că noi ne ducem la muncă cu tot bagajul pe care îl avem, fizic și emoțional, și că nimeni n-ar trebui să fie pus în situația de a alege între succesul la locul de muncă și împlinirea în alte sectoare ale vieții sale. 

Iar acest interviu este calea de a face ca procesul de integrare a unui angajat în companie să se facă într-un mod mai semnificativ, printr-un proces continuu; și asta pentru că, atunci când știm ce contează în viața personală a cuiva, verificările devin mai profunde și informațiile sunt mai exacte, iar astfel vom ști, probabil, mai bine, cum se descurcă angajatul la locul de muncă și în viață, dar și cum nevoile și prioritățile acestuia evoluează de-a lungul timpului. 

Să-ți ajuți noii angajați să se simtă conectați cu managerii lor este acum mai important ca niciodată. Nu degeaba se spune că oamenii nu-și părăsesc locurile de muncă, ci-și părăsesc șefii. În această eră a muncii de tip hibrid și a unei nesiguranțe constante, să fii un lider empatic contează enorm. 

Până la urmă, așa cum ne-a arătat Marea Demisie, odată ce au fost angajați, oamenii sunt susceptibili de a pleca în orice moment, uneori făcând din acest lucru o declarație publică, dacă cumva simt că trebuie să aleagă între a avea grijă de responsabilitățile de la muncă și grija față de ei înșine. 

Și, mai mult decât atât, acest Entry Interview reprezintă o modalitate excelentă prin care poți acumula un set important de date și de a căpăta o perspectivă mai amplă asupra nevoilor reale ale forței de muncă, o nevoie de asemenea în creștere. Așa cum arată raportul Global Human Capital Trends din 2021 al Deloitte, 97% dintre organizații spun că au nevoie de o cantitate mai mare de date despre sentimentele angajaților pentru a avea un feedback corespunzător. Interviul din prima zi de muncă este punctul de plecare pentru procesul prin care putem profita de oportunitatea care apare o dată într-o generație, aceea de a redefini modul în care muncim și trăim. 

Citește și:

Sănătatea mintală: o prioritate pentru lider și companii în 2022

Ce rol joacă sănătatea mintală în viitorul pieței muncii

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

O nouă abordare a pandemiei de coronavirus: decizii cu consecințe globale și informații insuficiente

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să primești anul 2022 cu bucurie și seninătate

SELF-IMPROVEMENT//

Ce roluri jucăm pe scena vieții: scurtă analiză

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.