SELF-IMPROVEMENT//

Arianna Huffington: „Don’t Look Up”, noul meu film favorit

Pelicula-hit lansată de Adam McKay ne arată cât de mare e puterea satirei și cât de urgent este să ne ridicăm privirea din ecrane.


În următoarele 7 minute vei afla:

– Cum ne afectează pozitivitatea toxică felul în care percepem realitatea și refuzăm adevărurile incomode. 
– De ce am ajuns atât de polarizați și ce rol au jucat tehnologia și social media în această polarizare a societății.  


Sezonul premiilor, așa cum e numit el la Hollywood, abia a început, însă o s-o iau înaintea tuturor și o să-mi ofer deja votul pentru cel mai bun film al anului: Don’t Look Up (Nu priviți în sus, pe Netflix România – n.red.), scris și regizat de Adam McKay. Este, în același timp, cel mai amuzant film al anului și cel mai serios. Dacă ești unul dintre puținii care nu l-au văzut încă (și te-aș încuraja să o faci!), urmează niște spoilere. 

Premisa filmului Don’t Look Up e destul de simplă: o cometă uriașă, care urmează să ne distrugă întreaga existență, se îndreaptă cu viteză către Pământ. E o metaforă pentru schimbările climatice: McKay și-a dorit ca filmul să fie, așa cum a și spus-o, „un șut în fund”, menit să impulsioneze acțiunile ce privesc această chestiune și, de asemenea, să atragă atenția și asupra altor provocări, cum ar fi inegalitatea tot mai mare între veniturile cetățenilor planetei. Puteți adăuga pe listă și toate modurile prin care tehnologia ne-a deturnat atenția și ne-a făcut să privim dintr-un alt unghi realitatea, transformând-o și deformând-o: o criză în sine și, în același timp, unul dintre principalele motive pentru care nu putem rezolva celelalte crize. 

Mi se pare extraordinar modul în care filmul reușește să pună pe tapet aproape toate lucrurile care sunt în neregulă în cultura noastră din acest moment arătând, în același timp, cum toate aceste probleme contribuie la eșecul nostru de a aborda crizele multiple care ne afectează. Iată doar câteva dintre ele: 

Este vorba despre viteza cu care informațiile eronate și teoriile conspirației reușesc să acopere fiecare eveniment major, aproape în timp real: imediat după ce este anunțată apariția cometei, apare instantaneu și un sondaj care arată că 23% dintre oameni nu cred că există vreo cometă. 

Este vorba despre prezența banilor care corup în politică, cu Peter Isherwell, CEO al gigantului tech BASH (interpretat superb, în toată ciudățenia lui, de către Mark Rylance), care este „donator de nivelul Platinium” pentru campania prezindențială și, prin urmare, îndreptățit să aibă acces total în Biroul Oval. 

Filmul arată cât de ușor este pentru noi toți, de la oameni de știință până la politicieni și jurnaliști, să fim seduși de bani și de putere: monedele de schimb dominante în definiția noastră curentă de succes. Imediat după descoperirea că această cometă conține minerale rare în valoare de trilioane de dolari, președinta Janie Orlean, interpretată magistral ca un personaj isteric și lipsit de scrupule de către Meryl Streep, anunță „Ceea ce lumea credea că este un pericol iminent și terifiant s-a dovedit a fi o oportunitatea uimitoare!”.

Există o polarizare constantă, un mod în care orice problemă este forțată să se transforme într-una binară, gen „noi versus ei”, una care are misiunea de a dezbina oamenii. Kate Dibiasky, jucată de Jennifer Lawrence, este tânăra absolventă care a descoperit cometa și una dintre cele mai vocale susținătoare ale ideii de a face ceva pentru a salva Pământul. Atunci când ea se înființează la ușa părinților ei, aceștia o îndepărtează, spunând: „Eu și tatăl tău suntem de partea locurilor de muncă pe care această cometă le va oferi”. 

Există și o doză mare de pozitivitate toxică, una de care suntem mereu atrași, dar care nu servește decât să ne orbească și să ne distragă de la realitățile nu tocmai plăcute ale problemelor colective cu care ne confruntăm. La un anumit moment dat, într-unul din show-urile la care era invitat, atunci când este forțat și încurajat să nu mai fie atât de negativist, astronomul Dr. Randall Mindy, interpretat de către Leonardo DiCaprio, explodează: „Nu toate lucrurile trebuie să sune atât de al naibii de inteligent sau plăcut sau fermecător, tot timpul! Uneori, doar trebuie să fim în stare să ne spunem lucruri unul celuilalt. Trebuie să ascultăm lucruri”. 

Chiar și modul în care este spusă și editată povestea copiază felul în care noi percepem lumea acum, cu tăieturi de cadru care sar rapid de la o idee la alta, cu ferestre de live chat, cu meme apărând și dispărând de pe ecran. Și nu e o întâmplare: scopul, spune McKay, a fost „să surprindă modul în care te simți în ziua de azi, cum e să trăiești acum bombardat cu o mulțime de informații deodată”. 

Și asta mă aduce la cel mai mare obstacol pe care-l întâmpinăm în încercarea de a face față provocărilor. Filmul arată, într-un mod genial, în ce fel zgomotul pe care-l produce peisajul media, acaparat de tehnologie, ne distrage și ne amețește. Așa cum spune McKay, „media face o grămadă de bani speculând faptul că noi nu înțelegem și ne ocupăm de adevăruri simple”. 

Dependența noastră de ecrane și cultura noastră mereu-pe-fază ne face să căutăm în ape puțin adânci, să fim obsedați de lucrurile superficiale și să fim incapabili să ne concentrăm și să dăm atenție (personal sau colectiv) lucrurilor profunde care să ne rezolve problemele majore. Acest fenomen, pe care filmul îl descrie într-un mod atât de viu, îl puteți remarca chiar și în întâmplările care au însoțit lansarea peliculei: de vreme ce media a fost mai concentrată asupra detaliilor despre bârfele prvind recenta ruptură dintre McKay și Will Ferrell decât de mesajul filmului. Așa cum sublinia Jason Guerrasio de la Insider, „Ironia artei care imită viața și viceversa a fost absolut remarcabilă”. Chestie la care McKay a replicat „Omule, suntem o țară de tâmpiți!”. 

La un anumit moment dat, Isherwell, CEO-ul BASH, îi spune personajului Dr. Mindy că „BASH deține 40 de milioane de puncte de informație despre fiecare decizie pe care tu ai luat-o încă din 1994”. Și acesta este un exemplu extraordinar despre diferența dintre date și înțelepciune. Lipsa datelor nu e, nici pe departe, motivul pentru care nu putem să luăm niște măsuri în problema schimbărilor climatice. Așa cum a declarat McKay pentru The New York Times, „Avem de partea noastră știința… există o mulțime de lucruri pe care le putem face dacă punem laolaltă capacitatea de a acțiunea, dorința și conștientizarea problemei”. Și pentru asta avem nevoie să apelăm la înțelepciunea acumulată. 

Știm ce trebuie să facem și, totuși, alegem să nu o facem. Și chiar să nu faci absolut nimic este o alegere, în sine. „Un om are mereu opțiuni”, îi spune Dr. Teddy Oglethorpe, șeful Oficiului de Coordonarea Apărării Planetare (jucat de  Rob Morgan) lui Mindy, „uneori trebuie doar să o alegi pe cea bună”. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Pe măsură ce impactul cometei este inevitabil, avertismentul „nu vă uitați în sus” devine un strigăt viral al președintei Orlean, care semnalează astfel că sloganul este mai mult decât despre refuzul de a vedea cometa care se apropie pe cer. „Știți de ce ei vor să vă uitați în sus?”, spune ea mulțimii. „pentru că își doresc să vă fie frică!”. De fapt, atunci când refuzăm să ne ridicăm privirea din ecrane, suntem chiar mai predispuși să fim controlați de frică, să fim divizați, să ni se distragă atenția și să ni se implanteze tot felul de „mine” periculoase în minte, exact așa cum Isherwell și președinta Orlean își doresc să mineze cometa în căutarea mineralelor valoroase. 

Dacă ne ridicăm privirile din ecrane, nu doar că ne putem uita în sus, văzând astfel ce se întâmplă în realitate ci, chiar mai mult, putem privi în interiorul nostru și putem extrage de acolo înțelepciunea de care avem nevoie ca să facem ceva în privința asta. 

Satira a fost mereu una dintre cele mai bune arme să schimbi starea de lucruri și să-i faci pe oameni să vadă realitatea dintr-o altă perspectivă. Și McKay urmează tradiția marilor satirici ca Jonathan Swift și Mark Twain: un spirit sălbatic în slujba unei convingeri pasionale. Așa cum scria Mark Twain, expunerea la o satiră de bună calitate poate face cetățenii să fie mai puțin „niște fricoși în piele de oaie”. Sau, în 2022, niște fricoși transformați în zombie dependenți de ecrane. 

McKay și cercetătorul pe probleme de mediu Dr. Ayana Elizabeth Johnson susțin în The Guardian că umorul ne dă „perspectivă, ușurare și, cel mai important, o iluzie a unei comunități. Să sperăm că o comedie ne poate ajuta să elucidăm în ce mod o cultură care constă în swipe, clik și like ne poate îndepărta tot mai mult de subiectul despre care trebuie să vorbim”. 

Umorul are, de asemenea, capacitatea unică de a răzbi prin social media sufocată de informații eronate și de a comunica adevărurile esențiale, o putere de care McKay pare să fie extrem de conștient. „Din experiența mea de regizor de comedii de atâția ani”, îi spune McKay lui Chris Hayes, „ce am remarcat este că, atunci când… 500 de oameni sunt împreună și râd, acolo există un nivel înalt de adevăr. E foarte greu să-i faci pe oameni să râdă când ceva este fals”. 

Don’t Look Up vine după doi ani de pauză forțată în care am avut mai mult timp ca niciodată să ne gândim la cât valorăm. Și ceea ce-mi place cel mai mult la acest film este nu doar că expune adevărul despre iminența schimbărilor climatice, însă ne arată și adevărul despre ce este cel mai important în viețile noastre de fiecare zi, și ceea ce ne lipsește, pe lângă niște soluții pentru schimbările climatice, atunci când nu privim nici în sus, dar nici în interiorul nostru. 

Strânși în casa lui Dr. Mindy din Michigan pentru o ultimă masă în familie, odată cu pătrunderea cometei în atmosferă, protagoniștii filmului își dau mâinile și spun pentru ce sunt recunoscători, în mare parte pentru cei din jur și pentru cei pe care-i iubesc. Iar apoi Yule, prietenul lui Dibiasky (interpretat de Timothée Chalamet), spune o rugăciune pentru întreg grupul: „Tatăl nostru iubitor și Creator atotputernic, îți cerem mila în ciuda mândriei noastre, iertarea în ciuda îndoielilor și, cel mai mult, îți cerem iubirea pentru a ne alina temerile în aceste timpuri întunecate. Să se facă voia ta divină și o vom înfrunta cu curaj și cu inima deschisă întru acceptare”. 

E un moment superb, jucat perfect, unul care ne aduce cu picioarele pe pământ, chiar atunci când cometa începe să-l distrugă. Și apoi Dr. Mindy spune ceea ce McKay subliniază că este „replica filmului”: „Chestia e că, de fapt, chiar avem totul, nu-i așa?”.

Și, bineînțeles, încă avem totul și dacă ne forțăm să ne uităm în sus; iar dacă ne uităm în interiorul nostru, putem să continuăm să avem totul, sau cel puțin toate acele lucruri care contează. Așa cum scriu McKay și Johnson în The Guardian, spre deosebire de personajele din film, noi suntem autorii propriei noastre povești: „Însă nu fiecare poveste are neapărat un final fericit, chiar dacă asta vedem, de obicei, în filme. Așa că nu putem să ne relaxăm și doar să privim. Nu suntem spectatori. Ne place sau nu, suntem personaje ale poveștii”. 

Citește și:

Legătura surprinzătoare dintre încălzirea globală și sănătatea mintală

Prea mult zgomot de fond: cum te concentrezi într-o lume copleșită de pandemie și sufocată de tehnologie?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Arianna Huffington: Cărțile ne ajută să nu mai trăim în întuneric

SELF-IMPROVEMENT//

Cum pune stăpânire tehnologia pe mintea noastră: 7 pași explicați de un magician de la Google

SELF-IMPROVEMENT//

Tehnologia scoate tot ce-i mai rău din noi

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.