SELF-IMPROVEMENT//

Andreea Raicu: “Rănile din copilărie nu se vindecă niciodată”

Descoperă o poveste emoționantă despre autocunoaștere și vindecare.


În următoarele 8 minute vei afla:

– De ce ar fi o idee bună să mergi cu partenerul la terapie de cuplu, încă de la începutul relației.
– Ce declanșează senzația că viața trece pe lângă tine.


Pe Andreea Raicu o știm cu toții “de la televizor” și de pe copertele revistelor glossy, însă, în ultimii ani, ea a devenit una dintre cele mai vocale personalități care vorbesc fără perdea despre sănătate mintală, terapie, burnout – subiecte stigmatizate, despre care, până recent, nu vorbea nimeni la noi.

Mai mult decât atât, a devenit o vedetă într-un alt sens al cuvântului. Acum o asociem cu domeniul wellbeing, al mesajelor pozitive, al meditației și al dezvoltării personale, prin activitatea brand-ului său, andreearaicu.ro, care poate sprijini orice persoană dorește să lucreze la ea însăși, dar și prin interviurile și podcast-urile în care povestește cu deschidere și candoare despre experiențe vulnerabile și revelații care ne inspiră.

M-am văzut recent cu Andreea și am întrebat-o despre călătoria ei spre autocunoaștere și vindecare, un voiaj introspectiv, dar care, în mod paradoxal, a dus-o în toate colțurile lumii, și despre care am aflat că e un proces continuu.

“Memoria corpului este foarte puternică, iar corpul stochează toate emoțiile reprimate, toate amintirile… absolut tot.”

Vorbeam cu o prietenă care merge la terapie și mi-a zis că terapeutul ei are două tarife: unul pentru oamenii care sunt hotărâți să lucreze și altul pentru cei care vor doar să “arunce gunoiul”. Practic, sunt taxați mai mult cei care scot la suprafață toate emoțiile negative, dar fără să învețe din experiențele respective. Terapeutul are rolul de a te direcționa în călătoria ta spre vindecare și se alege în funcție de ceea ce ai nevoie.

Îmi aduc aminte de prima oară când am fost la terapie, am ales un terapeut prin cunoștințe, dar acum, pentru că s-au dezvoltat foarte multe ramuri și foarte multe tehnici, cred că e important să stai de vorbă cu cineva și să înțelegi ceea ce-ți dorești să faci. Și să te documentezi despre asta.

Eu chiar am scris pe tema asta, pentru că sunt foarte multe abuzuri în acest domeniu, și un om care în primă fază își face curaj să meargă la terapie se gândește: “Îi spun unui străin despre viața mea… o să mă judece, cum pot să spun atât de multe despre mine?”. Iar dacă totuși o face și are o experiență nepotrivită sau neplăcută, nu o să mai încearcă a doua oară.

Eu am trecut prin mai multe etape și am început cu terapia cognitiv-comportamentală, după care am făcut psihanaliză câțiva ani, după care m-am întors la terapia cognitiv-comportamentală. La nivel mental înțelegeam tot, știam care sunt pattern-urile, trigger-urile și, în același timp, în continuare ajungeam în aceleași situații. Atunci mi-am dat seama că e nevoie să fac ceva mai mult, nu știam ce, și atunci, Dumnezeu, divinitatea sau cum vrei să-i spui, m-a dus în călătoria în India, unde am început să lucrez corporal, adică somatic, cu experiența stocată în corp. Pentru că e foarte important să înțelegi că memoria corpului este foarte puternică, iar corpul stochează toate emoțiile reprimate, toate amintirile… absolut tot. 

Și, în momentul de față, lucrez doar somatic, fac terapie cu cineva din America (pentru că la noi în țară nu e foarte dezvoltată această tehnică). Și e o terapie ce țintește eliberarea traumei din corp prin intermediul a numeroase metode. Mi s-a părut foarte interesant, pentru că, deși am lucrat foarte mult la mine (și eu antrenându-mă la rândul meu să lucrez cu oameni, să-i ghidez să intre în contact cu emoțiile lor, să-și poată elibera trăirile), de două luni încoace am descoperit o lume complet nouă și experiențe complet noi, de când am început să fac acest timp de terapie.

Cumva, metodele folosite te ajută să pătrunzi în subconștient, și să vezi lucruri care se întâmplau încă de la naștere. Și acum, că am lucrat atât de mult, îmi e ușor să pătrund acolo, dar acest gen de terapie nu este pentru cei care sunt control freaks.

De exemplu, într-una dintre sesiuni, am intrat în primele zile din viața mea, în raport cu părinții mei. Aveam la un moment dat o expresie pe care o spuneam mereu, în același tip de situație, și acum mi-am dat seama că era declanșată de ceva ce s-a întâmplat în primul an din viața mea. E absolut incredibil! Tehnica se ajută de REM și de hipnoză, în așa fel încât să poți accesa subconștientul și să te eliberezi. În fiecare dimineață fac anumite exerciții pentru eliberarea traumei din corp, și simți efectiv cum ți se face rău, e o experiență profundă.

Inima nu știe dacă sunt emoții plăcute sau dureroase, atunci când treci printr-o traumă care doare foarte tare, se închide, și atunci nu te mai poți bucura, dar nici supăra.

Când regăsesc un pattern pe care nu reușesc să-l schimb, vreau să înțeleg de ce. Pentru că m-am aruncat așa, într-un gol, atunci când mi-a fost foarte greu și am decis să schimb ceva, m-am gândit: “Acum, ce se poate întâmpla, oricum mi-e rău, iar mai rău de-atât nu poate fi!”. Se spune că vei face schimbarea de care ai nevoie doar atunci când durerea pe care o ai acum este mai mare decât durerea pe care ți-o poate provoca o schimbare. Pentru că toți fugim de schimbare!

Ascult podcast-urile unui psiholog clinician renumit, Dr. Shefali, și la un moment dat spunea că cel mai greu este să fii la mijloc. Să nu-ți fie bine, dar nici rău cu adevărat. E cel mai dificil punct în care ai putea să te afli, pentru că nu ești hotărât să faci nicio schimbare. Și acest purgatoriu este punctul în care se regăsește majoritatea oamenilor, și de aceea ne resemnăm cu faptul că nu se întâmplă nimic, că trece viața pe lângă noi, mai mergem la serviciu, ne mai întâlnim cu niște prieteni… dar pur și simplu nu simți ca trăiești cu adevarat.

Nu simți pentru că ți s-a și închis inima din cauza tuturor experiențelor dureroase prin care ai trecut. Când treci printr-o suferinta, printr-o traumă, când este rănită, inima se închide din dorința de a se proteja, și atunci ajungi să nu mai simți nimic.

“Am cules din toată lumea ceea ce a funcționat pentru mine și am ales metodele testate pentru a le da mai departe, la rândul meu.”

Viața mea se poate diviza în două părți: înainte de India și după India. Pentru că, pur și simplu, acolo am primit ce aveam nevoie ca să pot sa mă eliberez de frici, de trecut… Înainte să plec în India, am avut niște probleme foarte mari cu spatele. De fapt, aveam multe probleme probleme de sanatate, pentru că am somatizat foarte tare. Mă gândeam că sunt un om puternic, care nu poate fi oprit de nimic, și anduranța mea era foarte mare.

Ai nevoie de o palmă de la viață ca să poți să te oprești. Mai întâi am avut probleme cu coloana, apoi mi-am rupt piciorul. Atunci când am ajuns in India… Ți se face un tur și ți se explică care sunt regulile. Și, stând de vorbă cu persoana respectivă, i-am spus că nu pot sări și nu pot face mișcări foarte bruște, nimic care sa imi solicite sau puna in pericol coloana. Acolo activitățile implicau foarte multă mișcare, și am fost întrebată de ce: “Pentru că mă doare spatele”. ”De ce te doare spatele?”. ”Pentru că am hernie.” ”De ce ai hernie?”… Deja eram agasată de toate întrebările, mâ gândeam: “Lasă-mă-n pace! Fă-mi turul și dă-mi pace!”.

“Dar nu mai ai nimic, ești OK acum!”, mi-a zis medicul.

Și m-a lăsat, și după câteva zile m-am dus la recepție să-mi rezerv o sesiune și exact aceeasi persoana a aparut mi-a dat o foicică pe care scria: Hernias, the burdens from the past that you are carrying with yourself, they’re not letting you go to move on! Și eu, care eram Toma necredinciosul, am rezonat cu ce scria acolo. După care m-am dus la acest curs, Primal Rebirth care are legatura cu primii 7 ani din viata, acolo unde se creeaza toate conditionarile ani și nu numai că am făcut ce n-aveam voie de la ortoped, dar am stat pe rece, m-am mișcat în fel și chip… Nu cred că poți să-ți imaginezi.

Dar când m-am întors acasă nu mai aveam nimic, nu ma mai durea nimic, chiar la masaj, maseoza mi-a spus ca nu a intalnit niciodata un spate atat de relaxat. M-am dus la RMN și doctorul s-a uitat și m-a întrebat ce am făcut. Și mă gândeam că era vizibil faptul că n-am avut grijă cu spatele și că am făcut mai rău. “Dar nu mai ai nimic, ești OK acum!”, mi-a zis medicul. Înainte aveam patru hernii și trei protruzii. Se pare că chiar reușisem să renunț la povara trecutului.

Corpul îți vorbește enorm de mult. Și. practic, dacă nu-l asculți, începe să țipe din ce în ce mai tare, până o faci, pentru că este foarte inteligent. Și de asta m-am bucurat foarte tare să fac cursurile care m-au invatat cum ma conectectez la corpul meu si cum sa il ascult. Am avut o călătorie de cinci ani în care m-am dus la toate cursurile, peste tot, în toată lumea, din Brazilia, Spania, Portugalia, Italia și până în India. Și pentru că m-au ajutat atât de mult experiențele, am început să mă și train-uiesc sa pot ajuta si eu la randul meu oamenii care trec prin aceleasi lucruri ca mine.

Am devenit facilitator de meditații, am făcut școala de holistică pentru a-i putea ajuta pe oameni să intre în contact cu emoțiile lor reprimate de atata timp. Iar aceste cursuri m-au ajutat în primul rând să învăț eu despre mine, dar și să lucrez cu ceilalți oameni. Și pentru că am experimentat la prima mână efectele benefice ale lucrului ghidat cu tine, aceste daruri le ofer mai departe prin intermediul site-ului nostru, al cursurilor online, al meditațiilor ghidate.

Am cules din toată lumea ceea ce a funcționat pentru mine și am ales metodele testate pentru a le da mai departe, la rândul meu. N-am citit două cărți și gata, am studiat intens, am experimentat, am plâns, m-am dat cu fundul de pământ, totul pentru a putea înțelege și descoperi lucruri despre mine. 

“Autocunoașterea e ca o spirală, și treci tot timpul prin același loc, dar cu un nivel mai sus, pentru că ai învățat ceva și acum ești pregătit pentru următorul nivel.”

De foarte multe ori, la cursurile la care am fost, ne spuneau că în momentele în care te simți down, ți se pare că n-ai realizat nimic și că ești în același loc, trebuie să te uiți de unde ai plecat. Și e șocant să-ți amintești toate momentele dificile, să-ți studiezi reacțiile în anumite situații și să te surprinzi cum reacționezi acum și cum răspunzi acum la aceiași stimuli/trigger-i. Și așa îți dai seama cât de mult ai muncit și care e drumul pe care l-ai parcurs până ai ajuns aici.

În momentele de tristețe, panică, anxietate, stres ți se pare că ești tot acolo. Și în perioada în care mergeam la cursuri tot eram intrebata: “Dar la câte cursuri te mai duci, câte mai faci, și câtă terapie? Adică, n-ai fost la un curs și gata?!”. Practic, la 20 și ceva de ani, am început această călătorie spre autocunoaștere și vindecare. Pentru că eu am fost întotdeauna curioasă de ce se întâmplă în interiorul unui om, ce-și dorește, de ce face ceea ce face, plus că sunt și rac, iar curiozitatea e însoțită de o avalanșă de emoții.

Am fost ghidată de dorința mea de a înțelege, dar și de foarte multă introspecție. Autocunoașterea e ca o spirală și treci tot timpul prin același loc, dar cu un nivel mai sus, pentru că ai învățat ceva și acum ești pregătit pentru următorul nivel. Dar în momentul când treci prin același loc, ai senzația că ești tot acolo, dar de fapt ești puțin mai sus, vezi lucrurile un pic diferit.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


“Nu este ușor să te întâlnești față-n față cu tine, cu toate fricile tale, și cu toate lucrurile cu care te-ai identificat atâta vreme. E ca și când eu vin și-ți spun: ‘Mâna asta nu-i a ta!’”

Mi-aduc aminte că, atunci când eram în India, lucram cu o specialistă (cea cu care am făcut Primal Rebirth, cursul despre care am tot povestit, cel cu analiza primilor șapte ani din viață, și a condiționărilor pe care le faci ulterior, după ce ai învățat în anii de formare). Și m-am dus într-o zi să fac o sesiune cu ea și aveam foarte multe întrebări legate de compoartamentul unei persoane cu care mă împrietenisem și care făcuse până la 27 de ani enorm de multe cursuri, nici nu le mai știa numărul. Eram cumva extrem de impresionata, dar in acelasi timp contrariata și m-am gândit: “OMG, Doamne câte cursuri a făcut omul ăsta, dar din comportamentul lui și din reacțiile pe care le avea cu mine și cu alți oameni, părea că n-ar fi fost la nici un curs, pentru că era tot timpul reactiv”.

Și apoi am fost și eu la niște sesiuni în care era prezentă și această persoană și de fiecare dată când era un moment mai intens, ieșea: ori avea nevoie să meargă la baie, ori voia să dea un telefon… Mereu avea nevoie să facă ceva ca să nu fie prezent. Într-un fel mă simțeam frustrată și în al doilea rând nu înțelegeam cum cineva care merge la atât de multe cursuri nu înregistrează nici o creștere… Pentru că știam persoana respectivă de foarte mulți ani și, fără să fiu judgemental, am avut această curiozitate, am vrut să știu de ce evită momentele intense, sau de ce participă la cursuri.

Și specialista m-a lămurit, mi-a zis că oamenii se împart în două categorii: cei care își doresc să lucreze, și they go all the way, pentru că sunt pregătiți să facă asta, și oameni care sunt workshop junkies, adică cei care bifează cursuri doar ca să știe că le-au făcut. Îi face să se simtă bine faptul că s-au dus acolo, dar n-au capacitatea emoțională să asimileze și să se implice până la capăt în proces. Pentru că lucrul cu tine implică foarte mult curaj, presupune foarte multă determinare și foarte multă muncă. Nu este ușor să te întâlnești față-n față cu tine, cu toate fricile tale și cu toate lucrurile cu care te-ai identificat atâta vreme. E dur, uneori brutal si greu de conceput. Imagineaza-ti ca vin și-ți spun: “Mâna asta nu-i a ta!”, și tu îmi spui: “Bineînțeles că-i a mea!”. Pentru că te identifici atât de tare cu perspectiva ta, încât atunci când cineva îți spune că nu-i așa, tu nu crezi.

“Meditația dinamică e o meditație activă pe care a inventat-o Osho, care e o meditație extrem de grea, durează o oră, are cinci stadii”

Și eu am trecut prin asta, pentru că e foarte greu să-ți schimbi optica. Și mi-aduc aminte că Primal Rebirth avea o continuare, care se organiza o singură dată pe an și era un curs pentru care trebuia să te pregătești foarte tare, să treci prin vreo zece interviuri și șase luni de pregătire. Era un curs extraordinar de dur. Și, văzând rezultatele de la Primal Rebirth, mi-am dorit foarte tare să-l urmez. Și chiar vorbisem cu cineva care ieșise din acest curs, care era dublu ca timp, și mi-a spus: “E ca și când îți deschizi corpul, scoți toate organele de acolo, le cureți, faci ordine, și le pui la loc.” Și-atunci, am aplicat și eu la acest curs și am avut primul interviu cu asistenta persoanei care urma să-l susțină. După ce mi-a pus câteva întrebări, îmi zice că va reveni cu răspunsul. Iar după vreo două zile, îmi spune: “Nu cred că ești pregătită pentru acest workshop, mi se pare că vrei doar să-l bifezi.“ Bineînțeles că m-a scos din sărite… Who are you to tell me what I want?!. De unde știi lucrurile astea? Iar la ceva timp, mi-a transmis: “Ne-am mai gândit și suntem dispuși să-ți oferim o șansă, să vedem dacă chiar îți dorești să faci lucrul ăsta, sau you’re checking a box.” Și mi-a zis că am de făcut șapte zile consecutive de meditație dinamică. Meditația dinamică e o meditație activă pe care a inventat-o Osho, care e o meditație activa, extrem de grea, durează o oră, are cinci stadii… Practic, e ca un program de mașină de spălat, daca pot sa ii spun asa pentru ca n u ai voie sa sari peste niciun momente desi iti vine s ao faci. Incepi cu o respiratie care te ajuta sa te hiperventilezi ca să poți să scoți toate emoțiile reprimate, urmata de alte stadii care continua procesul.

Bineînțeles că am fost așa, cumva descurajată si cumva iritat… dar am acceptat provocarea! Meditația dinamică te ajută să ground yourself. Iar după cele șapte zile, aveam din nou întâlnire cu persoana respectivă să-i spun ce am descoperit. Și, spre surprinderea mea, am ajuns la concluzia că eu, de fapt, nu-mi doream să fac acel workshop. Nu eram pregătită, chiar voiam să-l bifez.

Fusesem la un alt curs cu două luni înainte, care tot așa, fusese foarte solicitant, și ai nevoie de timp să procesezi și să integrezi informațiile, și apoi să le implementezi în viața ta pentru a-ți fi de folos. Dar eu credeam că viața mea ar putea ajunge într-un moment în care eu nu voi putea ajunge la acest curs, să plec 15 zile de-acasă, și mi-am zis: “Trebuie să-l fac acum, pentru că viața mea va fi sigur mai bună după aia!”. Dar era doar FOMO, o păcăleală pe care mi-o vindeam singură. De fapt, nu-mi doream să-l fac. De asta foarte mulți oameni aderă la trendul dezvoltării personale, și zic “Hai să facem!”. După cum sunt multe alte trenduri care se vehiculează, apoi mor, ca și-n modă. Din păcate, unele persoane le adoptă fără să apuce să le digere.

“Pe măsură ce te acomodezi în relație, partenerul ajunge să fie “locul” în care îți verși tot gunoiul”

Proiectăm foarte mult, atât în legătură cu activități, dar mai ales în relații. Pentru că, atunci când intrăm în relații, indiferent că sunt de iubire sau de alt gen, ajungem să vedem în celălalt diverse calități pe care noi ni le dorim de la el. Și Dr. Shefali vorbește despre asta, spunea că în primii doi ani proiectăm foarte mult asupra partenerului nostru. Și un lucru pe care bineînțeles că e foarte greu să-l faci este să-ți provoci partenerul să meargă cu tine la terapie de la început, să vorbești despre rănile tale, ca să vezi cât de dispus este să vorbească despre rănile lui, cât de mult își dorește să lucreze la ele.

Iar dacă rănile sunt compatibile, atunci și relația poate funcționa… ca să nu mai pierdem timpul. Cele mai multe relații se termina urat, cu agresivitate, tăceri, iar metoda asta e genială. Nu am aplicat-o, dar mi-a zis cineva din zona de dezvoltare personală în urmă cu patru-cinci ani, cu care abia începusem să mă întâlnesc: “Ce-ar fi dacă am merge la terapie de cuplu?”. Prima mea reacție a fost: “Dude, we just met! Poate după întâlnirea asta nu o să-mi mai placă de tine, sau ție nu o să-ți mai placă de mine”.

Atunci ideea mi s-a părut oarecum deplasată, dar cred că e foarte important să mergi la terapie de cuplu, pentru că un terapeut reușește să te vulnerabilizeaze față de partener. Fără conexiune nu poate să existe o relație și foarte puțini oameni au capacitatea de a se arăta așa cum sunt în relații în primele luni, chiar și în primul an. La început, ei oferă ceea ce cred că celălalt vrea de la ei, arată persoana pe care ei și-au construit-o din dorința de a fi acceptați și iubiți, iar la un moment dat, această fațadă nu mai poate fi întreținută, pentru că obosim.

Și-am văzut în foarte multe cazuri… dacă la început îl protejai pe celălalt și vorbeai frumos cu el, pe măsură ce te acomodezi în relație, partenerul ajunge să fie “locul” în care îți verși tot gunoiul, și ultima prioritate. Precum copiii care trăiesc în familii în care sunt terorizați, sunt foarte cuminți, iar când părinții sunt permisivi fac tantrumuri, așa și adulții, când știu că sunt acceptați necondiționat, încep să se relaxeze, să arate cine sunt cu adevărat, și să ajungă să nu te mai respecte.

Recunosc, și eu făceam lucrul ăsta, până am înțeles că oamenii care contează cel mai mult sunt cei care îmi dau energie și sunt cei cărora trebuie să le ofer in primul rand atenția și respectul.

“Rănile din copilărie nu se vindecă niciodată”

În general, problemele noastre sunt legate de rănile pe care le avem din copilărie și pornești într-o călătorie de vindecare de la faptul că te doare atât de tare încât ești în stare să faci orice ca să nu mai simți: durerea poate duce la isterie, la reactii agresive  la  activarea fight/flight și freeze. Poți să te manifești în multe moduri, pentru că emoția e copleșitoare, dar în timp, pe măsură ce lucrezi cu tine, durerea se atenuează si reactiile nu mai sunt agresive.  O mai simți, dar nu mai este la fel de acută cum era într-o primă fază. Pentru că rănile din copilărie nu se vindecă niciodată. Cine își imaginează că se vindecă – pentru că și eu m-am aflat în categoria asta, în care credeam că rănile trec -, ei bine, nu trec. Și, pur și simplu, înveți să trăiești cu ele, accepți că sunt acolo, și te uiți la ele și le menajezi.

“Eu n-am fost crescută cu limite. Nu doar că nu știam să le impun… Nu știam ce sunt. Dar în momentul în care am învățat despre granițe, viața mea s-a schimbat.”

Azi dimineață am avut o discuție cu cineva din familie… și chiar și cu mama se întâmplă lucrurile astea. De multe ori, mama ori mătușile mele mă sună să-mi relateze știri groaznice, negative: “Uite ce s-a întâmplat acolo, vine canicula, uite ce accidente, etc”. La care reacția mea este: “inteleg si imi pare rau, dar acum poți să-mi spui și ceva bun ce ai aflat?”. Comunic că înțeleg, dar că nu vreau să vorbesc despre subiectul ăsta. Nu sunt disponibilă pentru conversații în care oamenii vorbesc despre cât de rău este totul, fără nicio urma de lumină. Ah, dacă tu treci printr-un moment dificil din viață, sunt acolo 100%, dacă simți nevoia să ventilezi, dacă ai nevoie să-ți ofer sprijin, dar dacă te plângi încontinuu fără să faci nimic, nu am disponibilitate.

Noi am avut la un moment dat o colegă la birou care, din momentul în care deschidea ușa până când pleca, se plângea non-stop: am căzut pe scări, am pățit una-alta. Totul era negativ. Și i-am spus că, pentru o atmosferă echilibrată în birou, atunci când spui un lucru negativ trebuie să spui trei lucruri pozitive. Mintea are nevoie de trei gânduri bune, pentru a contracara unul rău. Și de aceea, atunci când cineva mă inundă cu energie negativă, iau distanță. Poate sună dur sau lipsit de empatie, dar nu pot să fiu în contact cu oameni care comunică numai despre ce nu merge bine, doar pentru a umple timpul.

Cumva, am foarte multă disponibilitate și blândețe, dar am învățat să impun limite pentru a-mi proteja starea emoțională. Eu n-am fost crescută cu limite. Nu doar că nu știam să le impun… Nu știam ce sunt. Dar în momentul în care am învățat despre granițe, viața mea s-a schimbat.

Citește și:

7 lucruri pe care nu ți le vei aminti dacă ai avut părinți toxici

Ce sfat sau recomandare despre viață i-ar spune Eul tău din trecut Eului tău din prezent?

S-ar putea să-ți placă și…

Dedi Grigoriu
MISIUNE//

Delia Grigoroiu: ”În lupta cu cancerul, sunt un soldat care vrea să se întoarcă acasă”

WELLBEING//

Cum îți afectează lipsa sexului sănătatea mintală

OAMENI THRIVE//

Mirela Retegan: “Frica pentru ziua de mâine și credința în Dumnezeu se cam bat cap în cap”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.