OAMENI THRIVE//

Alexandra Velniciuc: ”N-am zile care să mă sperie”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Care a fost cel mai înțelept gest pe care Alexandra l-a făcut în copilărie.
– Ce ritual o ajută să adoarmă.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Alexandra Velniciuc: În fiecare dimineață mă dau jos din pat cu bucuria de a trăi. Îmi place foarte mult tot ce mi se întâmplă în viață și să-mi conduc ”bărcuța” așa cum vreau. Mă trezesc mereu cu zâmbetul pe buze și n-am zile care să mă sperie, chiar dacă trebuie să fac și lucruri care nu-mi fac neapărat plăcere, de exemplu cele administrative sau banale, care țin de cotidian. Îmi place să descopăr și în acestea mici momente plăcute.

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

AV: Cred că lucrurile se prioritizează de la sine. Îmi place să cred despre mine că sunt un om ordonat, așa că le pun pe celebrele mele listuțe. Acestea se fac de cu seara, deși nu mă ajută cu absolut nimic, nu le bifez în timpul zilei pe măsură ce rezolv ce am de rezolvat, însă-mi dă o satisfacție teribilă să văd câtă treabă voi avea, să consider că-mi va fi imposibil să termin tot ce am pe cap și, la finalul serii, să simt triumful de a le fi făcut, totuși, pe toate. Îmi fac și liste de cumpărături. Nici la ele nu mă uit niciodată în magazin și, când ajung acasă, constat cu stupoare că n-am luat nimic din ce trecusem pe listă. 

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

AV: Noi definim singuri ce înseamnă viața mai bună. Dar cred că e important să descoperim că e vorba de calitatea vieții și nu de cantitățile din viață. Putem să avem o viață mai bună posedând mult mai puține lucruri decât alergăm să agonisim. Viața bună ține de spirit, de puterea noastră interioară de a ne-o face așa, nu de latura materială. Sunt acum sub imperiul unei vacanțe petrecute la marea noastră și descopăr câte preconcepții avem, de fapt. Obișnuiam să plec o lună și jumătate din țară, într-un loc pe care-l iubesc mult, în Grecia, și consideram că doar acolo îmi pot petrece vacanța. Constat acum, cu stupoare, că dacă-mi fac urechea surdă la ce e în jur și dacă-mi pun ochelarii de cal pot avea o vacanță foarte frumoasă și la mine în țară. Viața bună depinde de noi. Eu vreau liniște, tihnă și sănătate.  

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

AV: Culmea e că nu simt niciodată că sunt prea stresată sau prea obosită. Îmi atrag cei din jur atenția că ar trebui să mă opresc. Duc mult și am multă energie. Nu mă plâng, am învățat asta în acei șapte ani de-acasă, în care m-am format în creuzetul unei familii echilibrate. Am avut o străbunică pe care am cunoscut-o, a plecat de lângă noi când aveam 14 ani. A fost de două ori refugiată, a venit într-o țară a cărei limbă n-o vorbea. Cu toate astea, a crescut patru copii, i-a trimis pe toți la facultate și a trăit cu multă demnitate. Am înțeles că se poate trăi fără să te victimizezi și că Dumnezeu ne dă greutăți, pentru că avem putere să le ducem.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

AV: Încerc mereu să-mi abat atenția de la gândurile rele, nu le las să se formeze și să se formuleze în minte. Este o perioadă grea pentru noi toți și, mai ales, în profesia mea. Nu am structură de om depresiv, dar luciditatea mă face să-mi dau seama că ne va fi greu și pe termen lung. În martie, la începutul izolării, mă uitam prin casă și realizam că avem nevoie cam de 30% din lucrurile dintr-o casă normală, restul fiind inutil. Am avut sentimentul că am putea arunca pe geam toate acele lucruri, că nu contează decât să ne avem pe noi înșine și pe cei dragi cu tot ce am adunat bun în noi, nu pe lângă noi. 

Pentru artiști va fi greu. Am simțit că nu mai am profesie, de la actorie la televiziune, evenimente, festivaluri, spectacole, toate au dispărut brusc. Încet, încet, descoperim cum ne putem face din nou meseria și am făcut deja câteva spectacole unde publicul a fost balsam pentru sufletul nostru, reacțiile lor frumoase ne-au făcut să realizăm că trebuie să joci cu toată credința chiar și pentru un public mic, așa cum este corect să fie acum.

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

AV: Bunica din partea mamei a fost cântăreață de operă, are 94 de ani acum și de la ea am învățat să-mi ascult corpul. Îți dă semnale când pui prea multă presiune pe tine. În cazul meu, cedează glasul. Când apare răgușeala, după un spectacol, e semn că sunt surmenată. 

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

AV:. Dacă aș retrăi acea vârstă, n-aș schimba nimic, pentru că nu consider că am făcut greșeli majore. N-am pierdut vreun tren, vreun drum sau vreo ocazie. Se spune că trenul oprește o singură dată în gara noastră. Eu l-am luat și încă mai merg în el și-mi face plăcere. Am fost bine călăuzită de familie, n-am fost un copil răzvrătit pentru că n-am fost răsfățată. Tata m-a crescut singur, am suferit că mama nu era lângă mine și am devenit înțeleaptă devreme. Mi-am dorit mereu să nu-l dezamăgesc pe tata.

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

AV: Am învățat să nu judec oamenii după calapodul meu și să accept că acțiunile fiecărei persoane au o motivație interioară. Când ne detașăm de supărarea că cineva a greșit față de noi, vom constata că putem înțelege sistemul de gândire al celuilalt și nu-l mai acuzăm. Și în meseria mea, dacă joc o criminală, trebuie să-i înțeleg psihologia. Iar ca să poți face asta, trebuie să iubești oamenii cu toate defectele lor, să înțelegi combustia interioară care generează un defect.

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

AV: Încerc să fiu adunată în mine. Nu-mi place să-mi dispersez energia în acțiuni inutile, am un fir roșu pe care-l urmez, fără să devin antipatică, dar mă las dusă înainte de motorașul meu. Folosesc această tehnică și la spectacole, unde ajung mereu cu două ore înainte ca să-mi dau timp să mă desprind de tumultul cotidian.

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

AV: Nu pot spune că există una singură, toate lecturile mi-au canalizat viața, au lucrat în mine într-un fel sau altul. 

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

AV: Da, cel în care mama a plecat din țară când eu aveam doi ani. Am rămas cu tata. După 10 ani, mama s-a recăsătorit cu un om minunat care a vrut să mă înfieze în 1991. Am refuzat, explicându-i că eu am un tată care m-a crescut și pe care nu-l pot lăsa. Ar fi însemnat să mă mut în Italia și mi s-ar fi schimbat tot parcursul vieții. Nu regret nicio secundă alegerea și sunt mândră de ea și de înțelepciunea mea de copil. 

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

AV: N-am eșuat. Am trăit momente mai grele, ca oricare om. Dar ele te întăresc, te învață și te ajută mai târziu. 

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

AV: Îmi fac rugăciunea de seară mereu și parcurg mental toată ziua, rememorez fiecare moment, inclusiv la nivel olfactiv, fiind un simț al meu foarte accentuat. Este ritualul fără de care nu pot adormi.

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

AV: Este un proverb după care mi-am ghidat viața: ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Mi se pare esențial să ne respectăm ca să decurgă bine lucrurile.

TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?

AV:  Folosesc empatia permanent, face parte din coordonatele esențiale ale unui actor. Nu poți să oferi dacă nu empatizezi cu publicul tău, nu poți dărui dacă nu simți oamenii din fața ta. Empatia face mesajul să ajungă la oameni.

Alexandra Velniciuc este actriță de teatru și film și om de televiziune. A crescut lângă tatăl său, actorul Ștefan Velniciuc, care i-a transmis pasiunea pentru această meserie, fără să-i impună, însă, un drum anume în carieră. Alexandra și tatăl său au jucat împreună pe scena teatrului Elisabeta în piesele “Puricele” și “Încă nu, dar o să fie”. Alexandra are un doctorat în Artele Spectacolului, iar colaborările sale cu televiziunile din România și cu teatrele i-au împlinit ambiția de a depăși notorietatea tatălui ei.

Citește și:

Petronela Rotar: ”Mintea e un mecanism complicat și pervers”

Dragoș Bucur: ”Încă am probleme în a înțelege exact sensul empatiei”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

Credit foto: Gina Buliga
OAMENI THRIVE//

Alexandra Ușurelu: ”Sunt fidelă celui care mi-a dăruit iubire”

OAMENI THRIVE//

Ada Galeș, actriță: ”Am învățat să ascult și să am compasiune”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.