OAMENI THRIVE//

Alex Zamfir, blogger de parenting: ”Încerc să nu mă las copleșit de întrebările fără răspuns”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este legătura dintre procrastinare și mâncare.
– La ce ajută cu adevărat să alegi două ture de Herăstrău.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Alex Zamfir: Asta este o întrebare extrem de interesantă în contextul actual. Înainte aveam un obicei la care țineam cu „dinții”, respectiv să alerg în fiecare dimineață. Ceea ce fac și azi, pe străzile goale din jurul casei. Deci mă trezesc ca să ies la alergare. Iar răspunsul mai complex ar fi: mă trezesc și încerc să-mi păstrez  cât mai mult din „viața de dinainte” pentru a-mi păstra sănătatea mentală.

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

AZ: Sunt genul care procrastinează la greu. Așa că le prioritizez în funcție de urgență și apoi, între chestiile urgente, le fac primele pe cele care nu-mi plac. Ca la mâncare: las ce-i mai bun la final. 

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

AZ: Să te cunoști cât de bine poți pe tine însuți. De aici, aproape toate celelalte sunt detalii. 

TG: Când simți că ești prea stresat sau prea copleșit de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

AZ: Alerg. Am descoperit de ceva vreme că orice problemă, oricât de spinoasă, pare mult mai puțin înspăimântătoare după două ture de Herăstrău. 

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

AZ: Încerc să nu mă las copleșit de întrebările fără răspuns. Și îmi fac planuri pentru ziua respectivă, ce o să fac azi care o să mă bucure: un film, ceva de mâncat, un joc cu Mark (fiul meu), o discuție cu Iulia (soția mea). Și mai fac ceva: mă gândesc cât de des pot că, de fapt, în contextul universal și al curgerii timpului, aceste câteva săptămâni sau luni nu vor conta cu adevărat. 

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

AZ: Când îmi spune Iulia, soția mea, că vorbesc în somn. Și când uit să fac lucruri importante.

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cel de la 20 de ani?

AZ: Să fiu mult mai blând cu mine însumi. Că sunt suficient de bun așa cum sunt și că nu trebuie să(-mi) demonstrez zilnic acest lucru. Și că e ok să greșesc.

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

AZ: Să ascult mult mai mult decât să vorbesc. Și să judec mai puțin. De câte ori îmi iese chestia asta, simt că mă conectez la cel din fața mea.

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

AZ: Îmi fac liste mentale cu lucrurile pe care le am de rezolvat și le bifez pe măsură ce le rezolv. 

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

AZ: Nu există o astfel de carte pentru mine. Dar, dintre autori, l-aș menționa pe Irvin Yalom: m-am delectat enorm ori cu toate cărțile sale.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

AZ: Cu siguranță au fost mai multe. Pe unele le-am conștientizat atunci, pe altele mai târziu, pe altele niciodată. Sper că am învățat din ele. Nu sunt convins. Dar e OK.  

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

AZ: Săptămânile trecute, când nu mi-a ieșit un proiect. De obicei, îmi iau un timp de câteva zile să duc un „doliu” pentru acel eșec, oricare ar fi el, apoi îmi spun că trebuie să merg mai departe și asta fac. Uneori e ușor, alteori e greu ca naiba.

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

AZ: Nici aici n-am un tabiet. Aș spune că citesc: fie o carte, fie o știre pe telefon.

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

AZ: ”Ever tried, ever failed, no matter / Try again, fail again, fail better.” – Samuel Beckett

Alex Zamfir este tatăl lui Mark, pe care îl adoră și cu care adoră să joace baschet. Îi place să asculte poveștile oamenilor și, de asemenea, îi place să scrie povești. Reale, inspirate din realitate sau inventate, poveștile sale pot fi citite pe www.celmaibuntata.ro. A început un podcast despre eșec – “15 minutes of failure” – în care stă de vorbă cu oamenii, încercând să înțeleagă de ce ne este atât de frică de eșec. Mai mereu găsește ceva simpatic în viața sau în jurul său și de cele mai multe ori povestește despre asta pe Facebook.


Citește și: 

Gáspár György, psihoterapeut: “Mă bucură momentele în care oamenii văd sensul muncii mele”

Au voie părinții să se plângă?

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

OAMENI THRIVE//

Randi, cântăreț: ”Starea de bine, mulțumirea de sine sunt alegeri pe care le facem sau nu”

OAMENI THRIVE//

Geanina Ilieș, jurnalistă: ”Înțeleg diferența dintre urgent și important”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.