OAMENI THRIVE//

Alex Penescu, supraviețuitor Colectiv: ”Întoarcerea mea la muzică, după accident, este o dovadă că nimic nu e imposibil atunci când îți dorești un lucru cu adevărat!”

Alex Penescu a lansat un nou single ”Ești lumina mea”, în interpretarea Angelei Gheorghiu și a lui Teodor Ilincăi.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Cum s-a născut piesa Ești lumina mea și care este mesajul ei. 
– Care a fost parcursul muzical al lui Alex Penescu. 


Thrive Global: Care este povestea piesei Ești lumina mea? Cum s-a născut și cum ai ajuns să colaborezi cu Angela Gheorghiu și Teodor Ilincăi? Dar cu restul echipei? 

Alex Penescu: Această piesă s-a născut din prietenie și din dragoste pentru muzică. De Angela Gheorghiu mă leagă o veche și frumoasă prietenie, dar punctul de plecare al acestei colaborări inedite și onorante a fost momentul în care m-a vizitat în spital, când încă mă refăceam după accidentul din Colectiv. Atunci a apărut ideea că, la un moment dat, când voi fi mai bine și voi putea cânta din nou la pian, vom colabora pe plan muzical. 

Teodor Ilincăi este de asemenea unul dintre prietenii mei dragi, astfel că propunerea ca el să scrie versurile acestei piese a apărut în mod firesc. Și m-a bucurat foarte mult faptul că acest proiect a luat naștere, și că aceste două mari voci s-au întâlnit din nou într-un duet muzical. De Diana Jipa mă leagă de asemenea o veche și frumoasă prietenie, și noi ne-am mai întâlnit pe scenă în trecut. Astfel că trecerea de la a ne întâlni pe scenă în cadrul unui concert, fiecare interpretând partituri diferite, la a-i propune să colaborăm pentru această piesă, a venit în mod natural. Cosmin Lupu, și el un prieten bun, este un chitarist a cărui tehnică m-a atras întotdeauna, și m-a bucurat mult faptul că a acceptat să-și pună amprenta asupra acestui proiect. 

În ceea ce-l privește pe Bogdan Vișan, suntem deja la a doua colaborare. El a apărut și în videoclipul piesei Suflet Colectiv. Și dacă tot am adus în discuție videoclipul anterior, trebuie să precizez că și în spatele acestui videoclip, ca și în spatele Sufletului Colectiv, stă bunul meu prieten Alex Mihai, care a reușit din nou cu brio să dea imagine muzicii mele. 

TG: Care este mesajul piesei Ești lumina mea? Cum a fost primită? De ce ai ales să o lansezi de Crăciun? 

AP: Deși mai potrivit poate să răspundă primei întrebări ar fi autorul versurilor, pot spune că piesa transmite ideea că acolo unde este dragoste adevărată, unde sentimentul acesta e real și sincer, restul reprezintă doar detalii, și că în opinia mea muzica este cea mai bună modalitate de a transmite asemenea sentimente. 

Spre bucuria noastră, a tuturor, piesa a fost primită foarte bine, și este un sentiment absolut special să poți transmite oamenilor bucurie prin muzică. Iar pentru mine, să pot cânta și înregistra din nou reprezintă atât un sentiment de împlinire extraordinară, cât poate și o mică victorie personală asupra episodului mai puțin fericit prin care am trecut. Sincer să fiu, Universul a complotat și lucrurile s-au aranjat în așa fel încât lansarea să aibă loc în seara de Crăciun, astfel încât am putea spune că am reușit să aducem puțină lumină în perioada sărbătorilor. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Știu că această piesă a fost un secret destul de bine păzit și că au trecut șase luni între filmarea și lansarea ei. Cum este să ții un secret atât de mult, mai ales că, îmi imaginez, vine la pachet cu o mare doză de entuziasm? 

AP: Într-adevăr, a trecut o perioadă lungă între momentul înregistrării piesei, momentul filmării videoclipului și momentul lansării. Din păcate, pandemia a modificat puțin planurile noastre. Dar am decis să ținem acest lucru secret, tocmai pentru a face momentul lansării mai special. Deși, după cum spuneai, un asemenea proiect vine la pachet atât cu o doză mare de entuziasm, cât și cu o doză mare de nerăbdare. 

TG: Cum a fost să revii pe scena Ateneului după șase ani? 

AP: Deși revenirea mea pe scena Ateneului s-a făcut în niște parametri puțin diferiți, în sensul că a fost vorba despre filmarea unui videoclip, și nu despre un concert, am avut sentimentul unei mari împliniri. Aș putea spune că am avut senzația că aproape închid un cerc. Spun aproape, pentru că-l voi considera cu totul închis în momentul în care voi putea din nou concerta acolo. 

TG: Care a fost parcursul tău muzical? Experiența pe care ai avut-o te-a făcut să te apropii și mai mult de muzică? 

AP: Parcursul meu muzical a început în copilărie, cu pianul, a avut o perioadă în adolescență când a trecut și prin corzile chitării, după care lucrurile s-au așezat prin întoarcerea la prima dragoste, cea cu clape. Cât despre relația între experiența prin care am trecut și muzică, da, m-a făcut să o privesc cu totul altfel, să pun mai mult accent pe feeling decât pe tehnică, și aș putea spune că întoarcerea mea la muzică, după accident, este o mică dovadă că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești un lucru cu adevărat. 

TG: În interviul pe care ni l-ai dat în octombrie 2020, spuneai că, de șase ani, pentru tine, ”timpul este exprimat în formule gen ”înainte de operație” și ”după operație”. Te-ai gândit că poate începi un nou mod de a exprima timpul: ”după prima piesă compusă”, ”după a doua colaborare cu un solist de renume”? 

AP: Este o întrebare foarte interesantă și, în mod evident, cu o abordare mult mai frumoasă decât cea raportată la parcursul chirurgical. De asemenea, este o întrebare care intuiește într-un mod foarte inspirat planurile mele de viitor pe plan muzical. Și, ca să fiu sincer, există deja anumite momente despre care-mi amintesc și pe care le raportez mai degrabă la lansarea trecută sau la lansarea aceasta, decât la datele calendaristice la care s-au întâmplat efectiv. Și trebuie să mărturisesc că-mi pare un model foarte frumos și de dorit pentru viitor. 

TG: Mai urmează și alte colaborări de acest gen? Ai mai compus și alte piese care așteaptă să fie lansate? 

AP: Dorința pe care am avut-o după prima lansare, și care a crescut cu atât mai mult după această a doua lansare, este să continui să colaborez cu artiști care-mi plac, pe care-i apreciez și care mă inspiră. Orice astfel de colaborare, mai ales cu artiști atât de mari, deosebiți, și care fac performanță la nivel atât de înalt, reprezintă pentru mine o experiență deosebită. Astfel că da, există o serie de idei, o serie de proiecte și colaborări, unele discutate deja, altele care așteaptă să prindă contur. Însă despre acestea vom discuta la momentul potrivit.

Ești lumina mea

– Muzică, orchestrație și pian: Alex Penescu
– versuri: Teodor Ilincăi
– interpreți: Angela Gheorghiu & Teodor Ilincăi
– vioara: Diana Jipa
– chitară: Cosmin Lupu
– bass: Bogdan Vișan

Citește și:

Accidentul care mi-a schimbat viața

Călin Goia, artist: ”Să nu-ți fie teamă să-ți urmezi visul și să lupți din toate puterile să ți-l împlinești”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Alex Penescu, supraviețuitor Colectiv: ”Am învățat să privesc viața în etape mai mici și cu gratitudine mai mare”

OAMENI THRIVE//

Irina Rimes: ”Iartă și fii mereu pozitiv”

OAMENI THRIVE//

Raluka: ”Sunt foarte greu de doborât!”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.