OAMENI THRIVE//

Alex Penescu, supraviețuitor Colectiv: ”Am învățat să privesc viața în etape mai mici și cu gratitudine mai mare”

După cinci ani și nenumărate intervenții chirurgicale, Alex face muzică din nou, lansând piesa ”Suflet Colectiv”.


În următoarele 5 minute vei afla:

Cum s-a născut piesa Suflet Colectiv.
– Care sunt cele trei momente din viața lui Alex Penescu care l-au ajutat să devină o nouă persoană.


Îl cunosc pe Alex Penescu din clasa a noua. Am fost colegi de liceu: Alex era unul dintre cei cinci băieți dintr-o clasă cu peste 30 de fete. Pletosul și rockerul clasei. Cel care a compus imnul cu care clasa a XII-a J a defilat în fața liceului Sf. Sava. Au trecut mai bine de 20 ani de atunci. În urmă cu o lună, Alex a lansat piesa ”Suflet Colectiv”, rezultatul tuturor trăirilor prin care a trecut în noaptea de 30 octombrie 2015 și în perioada de după, dar și un tribut adus tuturor prietenilor săi, pe care i-a văzut în acea seară pentru ultima dată.

Așa cum scrie Alex astăzi, pe contul său de Facebook: ”În fiecare zi de 30 octombrie, din ultimii patru ani, am preferat să mă ascund în colțișorul meu, singur sau uneori alături de oamenii cei mai dragi și mai apropiați, și fie să-mi ling rănile, fie să încerc să mă gândesc la altceva. Facebook-ul mi s-a umplut în fiecare din acele zile de cereri de interviuri și apariții televizate. Unele decente, dar (mult prea) multe aflate în căutarea genului de dramă care face rating la televiziunile comerciale. Unele înțelegând repede punctul meu de vedere și respectând un răspuns negativ, altele insistente, gândind că ceea ce nu am fost ok să povestesc sau să arăt nici prietenilor apropiați, voi fi ok să le povestesc și să le arăt lor și lumii, pe sticlă. (…) Unele dureri se mai estompează, altele rămân prezente și învăț în fiecare zi să traiesc cu ele. Și sunt bucuros că, după ani de zile în care nu m-am putut apropia de pian, acum pot într-o mică măsură să le exprim prin muzică. Am avut ocazia în câteva rânduri să vorbesc pe această temă într-o serie de interviuri, date unor persoane care au înțeles exact până unde sunt ok să vorbesc și nu au depășit aceste limite”.

Thrive Global: Cine este Alex Penescu astăzi? Cine era Alex Penescu în urmă cu cinci ani?

Alex Penescu: Consider că, deși am trecut și încă trec printr-un prelung periplu medical/chirurgical, am depășit o serie de obstacole aparent insurmontabile. Am trecut și încă trec printr-o experiență care la început m-a doborât, iar apoi m-a întărit, poate în felul în care focul întărește o cărămidă. Am învățat și încă învăț multe lecții cărora înainte nu le dădeam nicio importanță. Am învățat să apreciez mult mai mult lucruri aparent normale, mici sau banale. Am învățat că nu există “mie nu mi se poate întâmpla” și am învățat să privesc viața altfel, atât cu mai multă prudență, cât și cu infinit mai multă recunoștință și joie de vivre. Aspecte cărora nu le prea acordam importanță în viața mea de dinainte.


TG: Ce reprezintă muzica pentru tine? Cum te-ai raportat la muzică în ultimii ani?

AP: Muzica a reprezentat mereu pentru mine atât un refugiu, cât și un mod de exprimare, atât un barometru de stări, cât și un limbaj dincolo de cuvinte. Avem, practic, o relație care durează de mai bine de 36 de ani, și care a început cu clapele pianului, a trecut o perioadă și printre corzile chitarei și a revenit apoi la clape. În ultimii ani, a putea să cânt din nou la pian și să înregistrez ceea ce compun a fost mai mult decât o dorință, a fost un target concret la care am visat în fiecare zi, încă din perioada în care nu doar că nu puteam să ating clapele, dar nu mă puteam folosi de mâini deloc.


TG: Știu că au existat și medici care au avut rezerve cu privire la posibilitățile de recuperare. Cum ai reușit să-ți păstrezi speranța? Au existat momente când ai simțit că poate e prea mult, că ești pe punctul să abandonezi lupta?

AP: Au existat, într-adevăr, pronosticuri rezervate privitor la recuperare. A existat și un doctor care mi-a spus că nu voi mai putea cânta la pian. Drumul este încă foarte lung și complicat în ceea ce privește recuperarea mâinilor. Am avut și eu, ca și mulți alții, perioade în care nu doar că nu vedeam jumătatea plină a paharului, dar nu vedeam nici măcar paharul. Au fost trei momente care m-au ajutat să devin “noul eu”: când am decis că am să înving eu această situație, în loc să o las să mă învingă ea pe mine, când am cunoscut-o pe prietena mea, și când i-am cunoscut pe cei doi medici care se ocupă de mine acum.


TG: Care este mesajul și povestea piesei Suflet Colectiv? Cum a fost primită?

AP: Când m-am trezit din comă, o parte din piesă exista deja în mintea mea. Continuarea a venit natural, cu toate astea a fost prima dată când am compus o piesă, fără să pot pune mâna pe vreun instrument. Am gândit piesa ca un amestec între trăirile mele legate de acest subiect, și un tribut către toți prietenii buni, pe care i-am văzut în acea seară pentru ultima dată. Și pe care i-am văzut ca pe un grup de oameni legați de dragostea pentru muzică, o mare familie, un suflet colectiv. Inițial, m-am gândit să înregistrez piesa cu colegii mei de trupă din NeXuS. Costin Adam, pe lângă activitatea sa cu legendara trupă Phoenix, este și vocalul trupei NeXuS. Cât despre Călin Pop, solistul și chitaristul trupei unice care este Celelalte Cuvinte, propunerea de a face o piesă împreună a venit de la el, ceea ce pentru mine a fost o foarte mare onoare. Cum la acel moment Suflet Colectiv era într-un stadiu destul de avansat, i-am trimis înregistrarea, întrebându-l dacă, până când vom face noi doi o piesă, ar fi de acord să colaborăm la piesa mea. Răspunsul lui se regăsește în videoclipul piesei. A fost o mare onoare pentru mine faptul că soliștii unor trupe legendare mi-au fost alături. Iar piesa a fost și este primită bine, și mă bucur că mesajul ei este înțeles.


TG: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață? Care sunt sursele și resursele tale de optimism?

AP: Apreciind mult mai mult viața după această experiența, nu ca pe ceva fără griji luat de-a gata, ci ca pe o aventură pe alocuri grea, dar per total frumoasă, la care trebuie să ne raportăm cu bucurie și recunoștință, aș spune că fiecare lucru mic și banal, dar pe care eu nu l-am putut face ani de zile, e un motiv de bucurie. Mă bucur că pot, în sfârșit, să cânt un pic la pian, să-l ridic în brațe pe tânărul meu nepot, să mă descurc fără a avea nevoie mereu de ajutor pentru orice, să-mi conduc mașina….

TG: Experiența prin care ai trecut este genul care-ți zdruncină din temelii întreaga viață. Cum ți-a schimbat modul în care te raportezi la viitor, dar și la trecut?

AP: Am învățat să privesc viața în etape mai mici și cu gratitudine mai mare. De cinci ani, timpul este exprimat în formule gen “înainte de operație” și “după operație”. Am învățat că uneori e ok să-mi setez mai multe target-uri mici în loc de unul mare. Pas cu pas… De asemenea, intenționez să acord mult mai mult timp și importanță muzicii. Cât despre raportarea la trecut, uneori am senzația că este o cu totul altă viață pe care am trăit-o cândva, demult…

TG: Cum crezi că ne-a schimbat pe noi, ca societate, ceea ce s-a întâmplat în urmă cu cinci ani?

AP: Consider că răspunsul la această întrebare depinde de zoom-ul pe care îl faci atunci când te uiți la societate. Un zoom in îți va arăta un grup de oameni pentru care s-a schimbat absolut tot. Un pic de zoom out te va face să vezi un grup puțin mai mare, pentru care s-au schimbat unele lucruri (au devenit mai implicați, mai conștienți, mai dornici să ajute, mai dornici de schimbare, atât a lor cât și a celor din jur). Un zoom out total, din păcate, va face ca grupurile anterior amintite să fie foarte greu de sesizat, pierdute in majoritatea celor pentru care nu s-a schimbat nimic. Totuși, îmi păstrez speranța că raportul între ultimele două categorii se poate schimba.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.




TG: Crezi că artiștii ar trebui să fie mai implicați social? Crezi în rolul artistului militant?

AP: Cred că mesajul “vreau să aduc un pic de bine în jurul meu” trebuie să vină de la fiecare din noi, atât consumator de artă sub orice formă, cât și performer. Cu cât un artist este mai ascultat, urmărit și apreciat, cu atât mai mult mesajul său poate fi un pas către schimbarea în mai bine a multora. Sunt multe exemple în acest sens, și primul care-mi vine în minte este U2. Evident, aș pune aici niște limite, referitoare la limbaj și la natura mesajului transmis.

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cel de la 20 de ani?

AP: Trăiește cu adevărat fiecare zi, urmează-ți pasiunile, regretă ce ai făcut, nu ce n-ai făcut, dar ai fi vrut să faci.

Bogdan Vișan, Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Alex Penescu, Costin Adam (Phoenix) și Flavius Hosu (Phoenix).


TG: Există o persoană care a fost sau este un role model pentru tine?

AP: Există o listă mare de oameni pe care îi admir. Dacă ar trebui să mă rezum la trei, i-aș menționa astfel: din punct de vedere muzical, fără niciun dubiu, Freddie Mercury. Cel de la care am învățat și încă învăț cel mai mult despre omul care ar trebui (și încerc) să fiu: tatăl meu. Iar ca personalitate istorică, simbol și exemplu: Majestatea Sa Regele Mihai.

Citește și:

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

7 lecții de viață pe care le putem învăța de la MalalaYousafzai

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Scurt ghid de creativitate

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

EFICIENȚĂ//

Liderii toxici: minciunile toxice pe care și le spun lor și nouă

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.