OAMENI THRIVE//

Adina Rosetti, scriitoare: ”Pasiunea e cel mai bun stimulent”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce este abibliofobia și de ce crede Adina Rosetti că suferă de așa ceva.
– Ce face când se simte copleșită de lucrurile enervante, dar inevitabile.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Adina Rosetti: Uneori insomnia, alteori băiețelul meu care se trezește devreme și cere micul-dejun. Sunt meteosensibilă și dependentă de călătorii, deci dacă e o zi cu soare sau dacă urmează să plec undeva (fie și doar la câțiva kilometri de oraș), mă dau jos din pat cu mare entuziasm și curiozitate la gândul plecării. Dar am avut destule zile în care tot ce am vrut a fost să mă bag la loc sub plapumă și să rămân acolo.

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

AR: Sunt o maniacă a listelor. Agendele mele sunt pline de liste și mini-liste cu ce am de făcut sau ce-mi imaginez că aș mai avea. De curând, mi le notez și în Google Calendar, care nu uită să-mi amintească niciodată. Încerc să fac mai întâi lucrurile care nu-mi fac neapărat plăcere, ca să scap de ele mai repede; nu mă pot bucur dacă știu că mi-a mai rămas ceva enervant, dar inevitabil, de rezolvat. Această strategie funcționează, dar are și dezavantajele ei, căci uneori sunt atât de multe lucruri enervante, dar inevitabile, de rezolvat (în categoria asta intră plata taxelor, dusul mașinii la service etc), încât nu rămâne timp pentru altceva. Atunci întorc foaia complet, las totul baltă și mă duc la coafor sau comand acasă ceva bun de mâncare.  

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

AR: Aș fi probabil un om etern fericit, dacă aș fi găsit acest secret. Adevărul este că nu-l am. Caut, experimentez, încerc diverse direcții, de multe ori eșuez, uneori mi se pare că am descoperit mici trucuri, cum spuneți voi, „pentru o viață mai bună”. Cred, totuși, că un lucru constant, pe care l-am înțeles cu destul de mult zbucium, este că încerc să nu mă mint pe mine însămi și să nu fac lucruri în dezacordcu ceea ce sunt eu, în mod profund.

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

AR: Cum spuneam mai sus, încerc să rup ritmul. De obicei, suntem copleșiți când ne zbatem singuri, încercând să le rezolvăm pe toate, în același timp. Dacă se poate perfect! Când pedalez prea tare pe un singur rol și nu mai văd decât o singură cărare îngustă în față, ajută de obicei să mă opresc și să privesc the big picture,observând că lucrurile, de fapt, nu arată în realitate așa cum par să arate în mintea mea. Altfel, cititul mă ajută întotdeauna. Și momentele de liniște, de singurătate absolută în care sunt numai eu cu mine.

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

AR: Cel mai adesea uit de gândurile rele citind. Uit, că de scăpat, nu scap. Încerc să-mi cultiv optimismul, dar merge greu, cu pași mici, pentru că nu e nativ și nici nu mi-a fost educat – lucru valabil pentru întreaga mea generație, care a trebuit să-și facă educația emoțională pe cont propriu, luptând cu multe piedici și mentalități moștenite.

TG: Care este pentru ține semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

AR: Momentul în care începe să-mi sară țandăra din orice e, de obicei, un semnal că ceva merge tare prost pe o latură a vieții mele, fie profesională, fie personală. Ajută să găsesc o supapă de descărcare: terapie, vorbit cu prietenii, sport. Chiar și un pahar de prosecco face minuni. (Am zis unul, nu mai multe!)

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

AR: Aș avea multe sfaturi, dar cred că eu, cea de la 20 de ani, n-aș fi ascultat, oricum, de nimeni! Așadar, m-aș abține de la sfaturi, ar fi în zadar și m-aș alege, cel mult, cu o replică ironică. Aș încerca însă să-i dau încredere acelei fete, care habar n-avea cine e și pe ce drum s-o apuce. Aș lua-o în brațe și i-aș zice că știu că o să-i fie tare greu uneori, dar în final va fi bine. 

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

AR: Am încercat tot felul de „trucuri” de comunicare între mine și cei doi copii ai mei. Într-o vreme, fiecare avea în bibliotecă un plic cu numele său și ne lăsam unii altora bilețele cu mesaje. Am făcut tabele cu steluțe și emoticoane, am jucat cuburi cu povești, am învățat să ascult lucruri care nu mă interesează neapărat, dar care sunt importante pentru oamenii dragi. Și încerc să fiu mai calmă, mai înțeleaptă și mai empatică – e un workin progresscontinuu. 

TG: Faci ceva anume că să-ți menții concentrarea?

AR: Dacă e ceva care mă interesează sau mă pasionează pot să-mi mențin concentrarea maximă pe perioade lungi. Pasiunea cred că e cel mai bun stimulent!

TG: Care este cartea care ți-a schimbat viața?

AR: Tot ce am citit vreodată și-a pus, într-un fel sau altul, o amprentă asupra mea, asupra vieții mele interioare. Nu am o carte anume, ci mai degrabă scriitori care m-au zguduit, m-au emoționat, m-au făcut să privesc altfel lumea sau pe mine însămi. Aș trece la întâmplare pe această listă (incompletă): Eliade, Dostoievski, Tolstoi, Marquez, Llosa, Saramago, Cheever, Elias Canetti, Sylvia Plath, ZeruyaShalev, Margaret Mazzantini, Patti Smith sau Lucia Berlin – cea mai recentă descoperire. 

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

AR: Au existat mai multe, ca în orice viață. Poate că unul dintre cele mai importante a fost cel în care am ales, cu mari costuri emoționale, să ies dintr-o căsnicie aproape toxică. Anul trecut am decis, după o mare pierdere, să mă dedic o vreme doar scrisului, renunțând la un job oarecum fix…

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

AR: Zilnic simt mici eșecuri, m-am obișnuit cu ele: fie mi se pare că sunt extrem de departe de a fi „o mamă perfectă”, fie mă învinovățesc că n-am performat destul într-unul din rolurile pe care mi le asum. Mă ajută să vorbesc despre asta. Sau să scriu, în orice formă. 

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

AR: Aș vrea să răspund ceva mai inspirațional dar, din păcate, de multe ori adorm cu laptopul deschis pe vreun serial. Alteori, încerc să-mi amintesc ce am visat în noaptea trecută, în speranța de a continua într-un fel visul, dar nu-mi iese aproape niciodată.

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

AR:Sunt niște versuri dintr-o melodie a unei formații destul de obscure (Neutral Milk Hotel) care mi s-au agățat cumva de memorie și continuă să mă însoțească și azi: „Bur for now we are young/ Let us layin the sun/ And count every beautiful thing that we see”. Au de toate: tinerețe, soare, frumusețe și un soi de înclinație către contemplare, care cred că mi se potrivește. Pe de altă parte, rezonez și cu acest vers al Sylviei Plath: „I am terrified by this dark thing that sleeps in me”. 

TG: Există o persoană care a fost sau este un role model pentru tine?

AR: Toți scriitorii despre care vorbeam mai devreme, și mulți, mulți alții. O parte dintre femeile extraordinare despre care am scris în cadrul proiectului „Nesupusele”. Și bineînțeles mama, care a fost cea mai bună persoană pe care am cunoscut-o…

TG: Ce iei cu tine, oriunde ai pleca?

AR: O carte. Sau mai multe. Am citit chiar că există „abibliofobie”, definită drept „frica de a rămâne fără material de citit”. Cu siguranță sufăr de așa ceva!


Adina Rosetti este scriitoare și jurnalistă. În ultimii ani a publicat mai multe cărți pentru copii, printre care o serie având în centru un personaj devenit emblematic – Domnișoara Poimâine. Este una dintre fondatoarele De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, în cadrul căreia dezvoltă programe cultural-educaționale pentru copii, în special din mediile defavorizate. În restul timpului, Adina stă cu nasul prin cărți sau se distrează cu Clara și Anton, cei doi copii ai săi.

Citește și:

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

Oana Giurgiu, producător: ”Eroii nu au strategii de viață”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Randi, cântăreț: ”Starea de bine, mulțumirea de sine sunt alegeri pe care le facem sau nu”

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

OAMENI THRIVE//

Carmen Negoiță, influencer: ”Cei care mă știu din social media cred că viața mea e roz”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.