SELF-IMPROVEMENT//

Adevăr sau provocare: radiografia unui film celebru

Ai fi gata să-ți pierzi prietenii de dragul sincerității și al adevărului?


În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce telefoanele pot fi considerate cutia neagră a vieții noastre. 
– În ce măsură măștile pe care alegem să le purtăm trădează exact ceea ce încercăm să ascundem. 


Complet necunoscuți sau, altfel spus, prietenii tăi de-o viață. Sau cum ar fi să cadă toate măștile. Ai fi gata să-ți pierzi prietenii de dragul sincerității și al adevărului? Ai fi dispus să joci jocul adevărului cu cei mai apropiați prieteni? Chiar și atunci când el ar ruina vieți, cupluri, loialități, prietenii de-o viață? Acesta este subiectul pe care-l abordează filmul Perfetti Sconosciuti sau Perfect Strangers, în traducerea engleză. Pelicula este disponibilă și în versiune franceză și spaniolă, dar varianta italiană este de departe cea mai de impact.

Totul începe cu o idee îndrăzneață, lansată de psiholoaga din grupul de prieteni vechi, din copilărie, cu ocazia unei invitații la cină într-o noapte cu eclipsă de lună: fiecare mesaj scris sau apel care intră în telefonul oricui dintre cei de față pe parcursul serii, trebuie să fie făcut public. Din acel moment, lucrurile încep să derapeze. 

Filmul prezintă jocul dintre lumina și întunericul din om, respectiv dintre umbră și persona, două concepte care aparțin psihanalistului elvețian Carl Gustav Jung. În umbră se regăsesc acele trăsături de personalitate, pe care oamenii le țin ascunse și pe care nu doresc să le dezvăluie sub nicio formă celorlalți, de teama de a nu fi judecați, de a nu-și pierde reputația și, nu în ultimul rând, prietenii. 

Despre Umbră și Persona

Termenul de persona provine din Grecia antică, din teatru. Actorii își puneau măști ale ființelor mitice pe care le interpretau și, astfel, ajungeau să se identifice cu acestea. Noi ne identificăm cu imaginea pe care o avem despre cel mai potrivit mod în care ne putem prezenta în fața celorlalți, într-o situație sau în alta. Ca să părem cât mai atrăgători în ochii celorlalți, refulăm aspectele care nu se potrivesc cu imaginea pozitivă pe care o avem despre noi, împingându-le în umbră, pe care în acest fel o alimentăm. Umbra conține toate acele aspecte pe care nu le putem accepta la noi (fie pozitive, fie negative), doar pentru că nu cadrează cu imaginea pe care o avem despre noi înșine. 

În schimb, de persona țin atât toate aspectele legate de vestimentație, machiaj, coafură, fațade și mașini, cât și toate emoțiile care necesită control într-un anumit mediu, ce sentimente afișăm sau ce aspecte ale personalității noastre revelăm. În mod aparent paradoxal, uneori măștile pe care le alegem trădează exact ceea ce încercăm să ascundem, respectiv aspecte ale umbrei noastre.

Persona poate fi atât inconștientă, cât și conștientizată. În cazul unora dintre  personajele din film, ea face parte din a doua categorie, aceștia încercând să-și ascundă cu disperare viața secretă, care se desfășoară în spatele fațadei. Taximetristul, Cosimo, este gelos pe proaspăta lui soție, deși el este în realitate un mare afemeiat și o înșeală cu mai multe femei în același timp. Cu alte cuvinte, își proiectează pe soție propria umbră. Vede la ea propriul comportament proiectat și, din gelozie, îi cere să renunțe la prietenia cu fostul partener, care acum apela la ea pentru sfaturi în actuala relație. 

Nici măcar fiica gazdelor, o adolescentă de 17 ani, nu scapă de ochiul lui de cunoscător. Constată cât de drăguță s-a făcut și că seamănă din ce în ce mai mult cu mama ei, psiholoaga, care este una dintre amantele lui secrete. Încearcă să pară un descurcăreț și un afacerist cu fler, care înțelege mersul lumii, miroase dinainte oportunitățile și le prinde din zbor, însă este neserios și superficial, schimbând joburile ca și femeile. Toate învârtelile lui (taximetrie, țigări electronice, câini de rasă) eșuează una după alta și din această cauză este obsedat de bani, aduce mereu vorba de ei și îi scoate pe ochi gazdei cei 25 de euro dați pe sticla de vin “biodinamic”. Găsește mereu scuze pentru eșecurile lui, explicându-le celorlalți că el privește mereu în viitor, când de fapt este dezorientat și nu știe ce să facă cu viața lui. 

Veterinara este cea mai naivă și sinceră dintre toți, însă, din dorința de a-l păstra pe Cosimo, consimte la cererile absurde ale acestuia și face nenumărate compromisuri, printre care căsătoria și încercările de a rămâne însărcinată. Însă atunci când află că proaspătul ei soț o înșeală, găsește tăria să se despartă de el și, în același timp, să-și anunțe soacra că fiul ei va deveni tată cu altă femeie. Îl susține pe Peppe în hotărârea lui de a se despărți de prietenii care nu-l acceptă așa cum este. Înclinația de a face tot felul de concesii celorlalți se poate constata și din interacțiunea ei cu restul grupului, despre care mărturisește că nu a fost sigură că o vor accepta, prietenii lui Cosimo având reputația de duri și de sarcastici.

Psiholoaga consideră că telefoanele sunt cutia neagră a vieților lor: totul e acolo. Se întreabă câte cupluri s-ar despărți dacă s-ar uita unul în telefonul celuilalt. Cu toții susțin, însă lipsiți de entuziasm, că nu au secrete, argumentând că se cunosc prea bine, de atâția ani. Când le propune transparență totală, cu toate mesajele făcute publice, soțul ei, Rocco, chirurgul, o anunță că, dacă are vreun amant, el nu vrea să știe. În viziunea ei, dovada de fidelitate o constituie tocmai propunerea provocatoare. Lele, avocatul, este însă de altă părere: sugerează că ar putea fi și ea la fel cu criminalii în serie, care fac tot ce pot ca să fie descoperiți, adică resimt o nevoie imperioasă de a-și lăsa masca să cadă. 

Când vine rândul ei să dea explicații despre o operație de mărire a sânilor, i se reproșează că nu se acceptă așa cum este, deși e psiholoagă. Tatăl ei consideră că operația trebuie făcută de cel mai bun chirurg. Prin urmare soțul ei, Rocco, se simte descalificat, desconsiderat, inferior, bun să modeleze cu reducere, numai “funduri și sâni de vânzătoare și secretare de periferie“. Ca să compenseze din sentimentul de inferioritate, remarcă răutăcios că amândoi repară oamenii, numai că lui asta îi ia cîteva ore, iar ei câțiva ani. Chirurgul e trimis la terapie de soția psiholoagă, dar inițial se opune vehement, iar apoi o face fără știrea ei. Chirurgul merge la terapie din dorința de a-și salva căsnicia și demonstrează că deja a învățat să acorde spațiu și credit partenerei, pentru a face relația să meargă. Conform principiului că nimeni nu este profet în țara lui, acolo unde soția lui psiholoagă eșuează lamentabil în interacțiunea cu fiica lor adolescentă, el demonstrează mult mai mult tact în gestionarea relației cu ea în general, și în special atunci când aceasta este pe punctul de a-și începe viața sexuală. Deși este de meserie, psiholoaga nu poate aplica bunele practici și în viața și familia proprie. E angrenată într-un permanent război cu fiica lor, căreia nu este gata să-i acorde libertatea de a avea propriile experiențe, care nu o mai includ pe ea, și de a crește. Își înșeală soțul cu “taurul comunal”, nefiind capabilă să se implice într-o căsnicie fericită cu un partener care o iubește cu toate imperfecțiunile ei, așa cum este, deși e credincios și sincer, în căutarea autenticității.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În paralel cu dezvăluirile impuse de apeluri și mesaje, se fac oricum comentarii împletite cu înțepături reciproce, din care rezultă nemulțumirile fiecăruia: Carlotta apreciază faptul că unii dintre ei mai au încă viață sexuală (cu referire la proaspeții însurăței Cosimo și Bianca), tocmai pentru că sunt la începutul relației, pe când ea nu. Peppe, homosexualul, nu înțelege cum își fac unii un scop în viață din a avea copii, pentru că, din cauza orientării sexuale, la el procesul adopției ar fi fost unul mult mai dificil. În schimb, Carlotta argumentează cu multă vehemență firescul dorinței de-a avea copii, având nevoie să se agațe cu disperare de ceva care să dea sens vieții ei, în timp ce căsnicia i se destramă. Cuplul lor este mai vizibil disfuncțional decât al taximetristului și al veterinarei, care este foarte nou și, în aparență, foarte îndrăgostit și decât al gazdelor, în care el face eforturi de conviețuire. Este angrenată într-un joc virtual pervers, pe Facebook, cu un bărbat pe care nu l-a întâlnit niciodată în realitate. Regulile jocului presupun să facă exact ce i se cere, de exemplu să-și scoată chiloții atunci când amantul virtual îi cere acest lucru. Aflăm că tot ce o mai ține în cuplu este vinovăția ei, provenită din accidentul de mașină soldat cu moartea cuiva și pentru care soțul ei își asumă consecințele în locul ei, riscând închisoarea. Concluzia ei este că oamenii ar trebui să-nvețe cum să se despartă. 

La rândul său, Lele s-a înstrăinat de soție, dar nu-și asumă faptul că primește poze deochiate de la o amantă și profitând că au modele identice, îi cere lui Peppe să facă schimb de telefoane, ca să nu-și ruineze căsnicia, neștiind că prietenul lui este de fapt homosexual. Însă situația se complică și mai mult atunci când toată lumea se arată stupefiată de șocanta descoperire a presupusei lui orientări sexuale și de faptul că-și înșela soția cu un coleg de birou. De frică să nu fie descoperit că este homosexual, Peppe, profesorul de sport, are o ieșire violentă cu privire la modul în care telefoanele le ruinează intimitatea și viețile. Peppe este divorțat și supraponderal și refuză sistematic să le prezinte prietenilor fostele partenere sau pe actuala. Nu este luat în serios de restul grupului, care îl tratează ușor disprețuitor. Se simte exclus atunci când este invitat la fotbal numai când coechipierii au nevoie de el ca portar. Nu i se reînnoiește contractul de profesor de sport, dar nu din cauza kilogramelor în exces care intră în contradicție cu natura meseriei lui, ci pentru că este discriminat ca homosexual. Deși este prea gras, nu se poate opri din mâncat. În schimb, ca să slăbească, recurge la ajutorul unei aplicații absurde, care atunci când se declanșează la orice oră din zi și din noapte, îl obligă să-și facă exercițiile cu sfințenie. Nu are curajul să-și recunoască orientarea sexuală în fața prietenilor, de frică să nu fie respins și exclus din grup. Se pare că intuiește corect să nu se expună în fața lor, căci atunci când adevărul se află în cele din urmă, scârbit de judecata și de intoleranța lor, alege să se despartă de ei. Este judecat cel mai aspru pentru orientarea lui sexuală tocmai de Cosimo, cel mai afemeiat dintre toți. Constatăm și aici proiecțiile reciproce de umbră, care apar în interacțiunile dintre ei.

Din neasumare, toți dau vina pe eclipsa care i-a făcut să-și piardă controlul și pe telefoanele care le ruinează viețile, ca și când acestea ar putea funcționa independent de voința proprietarilor. În acest caz, proiecția de umbră diabolizează un suport neutru, care este doar depozitarul și martorul secretelor. Celebra melodie a anilor 70, I will survive, aleasă ca sonerie la telefonul taximetristului, se regăsește deloc întâmplător și în trailerul filmului, ca simbol al încercărilor personajelor de a-și cosmetiza relațiile și viețile și de a supraviețui secretelor, prieteniilor pierdute, despărțirilor. 

Metafora eclipsei de lună, cu cele două corpuri cerești suprapuse și cu punctul în care atinge maximul, simbolizează momentul când umbra se suprapune peste persona, scoțând la lumină adevărul. Este momentul de grație, extrem de scurt, al șansei renunțării la măști, pe care toți îl ratează din plin. 

Filmul este despre cum ar fi fost dacă. Secretele lor sunt ca un zid care-i separă sau de fapt îi unește în tot ceea ce are natura umană mai vulnerabil? Păstrarea măștilor este singura care face posibilă coeziunea sau însăși existența grupului? Cum am rezista fără ea, atunci când ar trebui să ne confruntăm cu secretele celorlalți, care ni se par inacceptabile, mai ales atunci când ele ne includ și pe noi și în acest fel ne fac vulnerabili și detestabili în ochii celorlalți? 

La finalul filmului rămânem cu o serie de întrebări la care este greu de dat un răspuns lipsit de ambiguitate. Care este prețul adevăratei prietenii? Dacă prietenii noștri ar fi prieteni adevărați, ne-ar împărtăși toate secretele lor? Sau dimpotrivă, dacă ar face-o, relația s-ar destrăma definitiv? Secretele lor ne împiedică să fim prieteni sau tocmai ele mențin de fapt prietenia? Până la urmă, cât adevăr suntem gata să aflăm și mai ales să acceptăm despre prietenii noștri? 

Citește și:

”Nu mai ești omul de care m-am îndrăgostit”

Teama de respingere în relațiile de cuplu

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

5 idei să aliniezi mai bine munca și viața personală

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

SELF-IMPROVEMENT//

5 obiceiuri zilnice care te duc mai aproape de bani, succes și împlinire

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.