EFICIENȚĂ//

6 tehnici care te vor ajuta să citești mai mult în anul care vine

Cărțile îți pot fi cea mai bună companie.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce este cititul activ.
– Ce rol joacă lectura în cultivarea empatiei.


Am fost un copil singuratic, nu mi-am găsit niciodată locul printre ai mei, nu m-am integrat printre colegii de clasă și am fost o fată între mulți băieți. 

Cărțile mi-au ținut companie pe când cei din jur mă considerau prea ciudată pentru a petrece timpul împreună. Mi-am găsit în ele răspunsuri la întrebări pe care nu le puteam adresa celor din familia mea. Cuvinte care mi-au rămas gravate în minte, lumi care mi-au lărgit imaginația, personaje de care m-am îndrăgostit și care au sfârșit prin a-mi frânge inima.

Din Cele două turnuri am învățat o lecție valoroasă de la Arbore Bărbos, care spunea: ”Aș înclina mai degrabă către Elfi, decât către ceilalți: Elfii au fost aceia care ne-au vindecat de muțenie cu mult timp în urmă și acesta este un dar măreț, care nu poate fi uitat, chiar dacă drumurile noastre s-au despărțit încă din vremurile acelea”. Lecția era despre respectul arătat fiecărei persoane de la care ai învățat ceva vreodată, chiar dacă este vorba și numai despre o informație cât se poate de măruntă. 

Din seria Harry Potter am învățat că, pentru a fi curajos, n-ai nevoie de baghete magice și vrăji, ci curajul poate să se ascundă, uneori, în clipele cele mai tăcute. Am aflat despre crimele motivate de onoare din societatea turco-kurdă din cartea lui Elif Shafak, Honour și am învățat să apreciez faptul că, în cultura noastră, aceste lucruri nu se întâmplă, în ciuda tuturor celorlalte atitudini înapoiate legate de rolul femeii în societate. 

Relația mea cu cărțile ar putea fi catalogată, de către unii, drept nesănătoasă. 

Însă, a fost singura relație din viața mea care mi-a oferit mai mult decât mi-a cerut, pentru că m-a învățat să mă conectez cu mine însămi la un nivel profund și să mă iubesc așa cum sunt. Atunci când am descoperit că am probleme în ceea ce privește empatia, am citit o carte ca să aflu ce pot face pentru a o cultiva. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Sunt mulți cei care spun că și-ar dori să aibă mai mult timp la dispoziție pentru lectură și tot ce le pot spune eu e că timp este destul, important este să-l aloci acestei îndeletniciri. Așadar, dacă-ți dorești să-ți crești scorurile de pe Goodreads în anul care vine, iată câteva sfaturi: 

  • Descarcă-ți cărți în memoria aplicației kindle a smartphone-ului. Cum stai pe social media atunci când aștepți ceva, sau când stai la câte o coadă pe undeva, ai putea, la fel de bine, să citești câte o pagină dintr-o carte.
  • Fă-ți un cont pe Audible.com.  Astfel, vei putea asculta varianta audio a cărții în timp ce faci altceva, cum ar fi, să faci mișcare la sala de sport sau curățenie prin casă. 
  • Renunță la cărțile care nu te atrag. Uneori, faptul că am ajuns la mijlocul unei cărți plictisitoare sau irelevante, ne împiedică să trecem la o carte mai bună. Pentru că mulți dintre noi detestă ideea de a renunța, preferă să se lupte cu lectura aceea decât să o lase baltă. Și prin ”a se lupta” mă refer la a privi cartea așezată pe noptieră cu speranța că informația din ea se va ”teleporta” cumva în minte prin vreun soi de osmoză. Dacă te găsești și tu în această situație, alege să renunți și apucă-te de următoarea carte, în loc să stai în șah multă vreme. 
  • Citește activ. Ia-ți notițe, rezumă și notează-ți pasajele preferate. Interacționând astfel cu textul, vei avea mai multe șanse să ții minte ce ai citit. Fă-ți hărți mentale cu ideile extrase din diferitele cărți parcurse. Exersează-ți abilitățile cognitive citind cu plăcere, pentru că s-ar putea să fie dintre neuronii tăi care să aibă nevoie de resuscitare. 
  • Citește zilnic la aceeași oră. Fie că este primul sau ultimul lucru pe care-l faci într-o zi, odată construită rutina lecturii, îți va fi foarte greu să te oprești. Gândește-te la toți tații care-și citesc ziarul în timpul micului dejun zi de zi (chiar și duminica) și o să înțelegi despre ce vorbesc. 
  • Găsește-ți un partener de lectură sau alătură-te unui club de lectură. Folosește-te de presiunea socială în avantajul tău. Atunci când ai un partener de lectură sau faci parte dintr-un club, ai un termen limită și te așteaptă o conversație interesantă la finalul cărții. Și ar fi de preferat să nu fii genul acela de membru al unui club care se alătură doar pentru mâncare.

Așa că sper să te îndrăgostești și tu de cărți în anul care vine.

Citește și:

Ce carte ți-a schimbat viața? 15 vedete ne-au răspuns

5 lecții de la Bill Gates despre cum să citești fără să-ți pierzi timpul

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

AMI, cântăreață: ”Nu trebuie să fim prizonierii trecutului”

MISIUNE//

Cum să cultivi empatia pe timp de coronavirus

OAMENI THRIVE//

Mark Stam: ”Credința ajută omul să-și găsească drumul în viață”

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.