WELLBEING//

6 pași simpli către meditație

Poți să-i pui în aplicare începând chiar de azi.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce elemente îți sunt necesare pentru primul tău exercițiu de meditație.
– Cum să te detașezi de gândurile tale.


Una dintre cele mai bune – și cele mai la îndemână – căi prin care putem deveni mai sănătoși și mai fericiţi este reprezentată de tehnicile de mindfulness și de meditaţie. Oricare dintre elementele Bunăstării va fi dezvoltat prin practicarea meditaţiei și, într-adevăr, studiile au demonstrat că metoda mindfulness și meditaţia au un impact pozitiv real asupra celorlalte trei fundamente ale celei de-a Treia Metrice – Înţelepciunea, Miracolul și Dăruirea.

Beneficiile pe care ni le aduce practica meditaţiei în această privinţă sunt nenumărate, iar avantajele sale în domeniul medicinii de-abia au început să fie studiate. „Ştiinţa – aceeași știinţă reducţionistă, pe baza căreia sunt analizate diverse medicamente și proceduri medicale – a dovedit că mintea îţi poate vindeca trupul“, susţin Herbert Benson și William Proctor în cartea Relaxation Revolution: Improving Your Personal Health Through the Science and Genetics of Mind Body Healing.

Şi iată câţiva pași simpli cu care să începi să exersezi Meditaţia:

1. Locul este important

Alege-ţi un loc destul de liniștit ca să începi exerciţiul și alege-ţi un interval în care nu vei fi întrerupt.

2. Relaxează-te!

Dacă vrei să închizi ochii, poţi să o faci. Îngăduie-ţi să tragi aer adânc în piept, fără efort, monitorizându-ţi ușor ritmul în care inspiri și expiri.

3. Respirația este cheia

Inspiră și expiră până la capăt, concentrează-ţi atenţia asupra aerului pe care îl expiri pe nas, în timp ce-ţi umpli abdomenul cu aer pe care, apoi, îl eliberezi. Ușor și fără efort, observă cum inspiri și expiri aerul.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Ia-ți gândul!

Atunci când te năpădesc gândurile, pur și simplu conștientizează-le, dar îndreaptă-ţi atenţia din nou asupra respiraţiei. Meditaţia nu înseamnă să-ţi oprești șirul gândurilor, ci să recunoști faptul că suntem mai mult decât gândurile și sentimentele pe care le avem. Îţi poţi imagina gândurile ca pe niște nori care plutesc pe cer. Dacă te trezești că începi să-ţi judeci gândurile sau sentimentele, pur și simplu concentrează-te din nou asupra respiraţiei.

5. Găsește formula magică

Unora li se pare util să găsească un cuvânt sau o formulă specială sau sacră, cu ajutorul cărora să-și îndrepte atenţia asupra modului în care respiră. Câteva exemple sunt „om“, „hu“, „pace“, „mulţumesc“, „milă“, „iubire“, și „calm“. Te poţi gândi la acest cuvânt ori de câte ori tragi aer în piept sau îl poţi folosi ca un memento, ori de câte ori gândurile încep să te copleșească.

6. Meditație = Relaxare

Este foarte important ca exerciţiul de meditaţie să nu devină încă un lucru care te stresează. De fapt, diminuarea nivelului de stres este unul dintre beneficiile majore ale meditaţiei, alături de stimularea intuiţiei, a creativităţii și a compasiunii și de câștigarea unei stări de calm.

Articolul conține fragmente din Thrive – Cea de-a treia metrică pentru redefinirea succesului și crearea unei vieți pline de bunăstare, înțelepciune și miracol, Arianna Huffington, volum apărut la Publica, Ediția II 2020.

Citește și:

Tot ce trebuie să știi despre mindfulness

Partea complicată a mindfulness-ului

S-ar putea să-ți placă și…

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

WELLBEING//

Ghidul de meditație Thrive

WELLBEING//

Legătura demonstrată științific dintre somn, bunătate și empatie

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.