WELLBEING//

5 sfaturi pentru un stil de viață activ

Consecvența este cheia dacă îți dorești să te ții de decizia de a face mișcare zilnic.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce ai nevoie de un plan „de acțiune”.
– Care sunt calitățile care te vor ajuta să încorporezi sportul în viața ta.


Știu că de fiecare dată, la schimbarea anului, oamenii își propun noi obiective de îndeplinit pentru anul ce urmează, – din sfera sănătății, de cele mai multe ori. Ne propunem să ne schimbăm conduita alimentară, să facem mai mult sport și așa mai departe. Și cu toate că eu, personal, nu fac parte dintre cei care își propun obiective pentru Noul An, știu mulți oameni care o fac, sau, cel puțin, mulți oameni care și-au propus să se apuce și să se țină de antrenament zilnic anul acesta. Dacă și tu faci parte din această categorie, atunci, mi-aș dori să te pot ajuta să te ții de aceasta rezoluție. M-aș bucura ca acest nou obicei să devină o parte constantă a vieții tale, ceva ce faci, pur și simplu, fără să mai treci printr-un proces decizional activ zi de zi. Așadar, cum să faci ca antrenamentul să îți intre în rutina zilnică?

Pune în aplicare următoarele cinci sugestii pentru a te asigura ca ești pe calea cea bună către implementarea unei noi rutine în programul tău zilnic:

1. Fă-ți un plan

Nu toți cei care se apucă de o nouă disciplină sportivă își doresc să meargă la sală sau să devină membri ai unei clase de fitness. Dar în funcție de locul în care locuiești, în vremurile noastre, e posibil chiar și să nu poți avea acces la o sală de sport. Însă internetul este plin de tot soiul de resurse care îți sunt foarte utile pentru a te antrena acasă sau oriunde altundeva. Cu toate astea, fie că te antrenezi acasă sau că mergi la o sală de sport, ai nevoie de un plan. Atunci când ai un plan, șansele de succes cresc și îți e mai ușor să-ți organizezi timpul, pentru că nu trebuie să configurezi în permanență ce urmează să faci și unde urmează să te duci. Deja ți-ai făcut un plan și tot ce îți rămâne de făcut este să te ții de el. Îți sugerez să îți aloci timp pentru organizarea agendei în weekend și să cuprinzi în acest program săptămânal și timpul dedicat antrenamentului, iar dacă te antrenezi acasă, să te decizi și asupra tipurilor de antrenamente pe care o să le faci și asupra zilelor dedicate acelor activități. Organizează-ți agenda cât mai în detaliu, astfel încât să îți fie foarte ușor să te ții de program. 

2. Ia-o ușor!

Știu că cei mai mulți dintre noi pornesc abrupt și investesc atât de multă energie la început în ceea ce își propun, încât își epuizează foarte repede resursele. Nu e o idee bună să procedezi astfel, ia-o mai ușor! Obiceiurile durabile se construiesc prin schimbări mărunte făcute zi de zi. Consecvența este mult mai importantă decât să îți încordezi foarte tare mușchii la început și să ajungi să abandonezi înainte de a  vedea rezultate. Știi cum se spune, buturuga mică răstoarnă carul mare. Pașii mici pe care îi faci zi de zi duc la schimbări majore în timp. 

3. Găsește-ți un partener de „asumare a responsabilității”

Fie că este vorba despre un prieten, partenerul de viață, copilul sau oricine se arată dornic să se apuce de sport anul acesta și este dispus să facă pereche cu tine, alege-ți un „partener de asumare a responsabilității” astfel încât să vă susțineți și să vă motivați reciproc să rămâneți implicați în planul vostru. Antrenați-vă împreună dacă acest lucru este posibil, iar dacă nu, discutați cel puțin o dată pe săptămână pentru a vedea cum merg lucrurile, ce fel de antrenamente ați ales fiecare dintre voi, care e planul pentru săptămânile următoare și dacă celălalt are nevoie de susținere pentru ceea ce își propune să facă în continuare. Atunci când avem un partener implicat, avem mai multe șanse să continuăm ce am început. 

4. Variază!

Dacă am învățat ceva în toți acești ani, acel ceva este că e necesar să variezi tipul de antrenament pe care îl faci. Nu numai pentru că organismul are nevoie de diferite tipuri de mișcare, ci și ca să te poți ține de decizia de a te antrena. Dacă faci de fiecare dată același lucru, la un moment dat te vei plictisi și vei fi tentat să renunți. Încă de la început fă-ți un plan de antrenament care cuprinde diferite tipuri de mișcare. Provoacă-te în diferite feluri și testează mai multe tipuri de antrenament, alternează între zile în care îți lucrezi picioarele și zile în care îți lucrezi partea superioară a corpului,  zile în care ieși la plimbare cu zile în care alergi sau mergi pe bicicletă. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


5. Antrenează-te oriunde ai fi

Mi s-a întâmplat de multe ori să văd oameni care se apucă să facă sport și care, atunci când călătoresc în interes de serviciu, merg în vacanță, sau fac o escapadă de weekend, se opresc. Își pierd avântul și atunci când revin acasă, pare că au uitat definitiv de rezoluția de a face mișcare zilnic și nu își mai reiau rutina (îți sună cunoscut, cumva?) Partea cea mai bună, atunci când vine vorba despre antrenament și a face mișcare este aceea că o poți face oriunde! Te poți antrena în camera de hotel, la sala de sport a hotelului, în aer liber, într-un camping, oriunde! Serios, nu îmi vine în minte niciun loc în care să nu te poți antrena. Nu te împiedica de faptul că nu ești acasă, ci, mai degrabă bucură-te de faptul că o poți face în orice fel de decor. Când călătoresc, ca să nu îmi îngreunez bagajul și ca să nu ocupe mult loc, îmi iau la mine benzile elastice de fitness – acestea îmi asigură varianta unui antrenament de forță excelent și sunt foarte comode pentru călătorie. Ba, există o variantă chiar mai bună: ieși și explorează locul în care ești, fă o plimbare, cațără-te sau fă jogging. Fă orice este posibil cu ceea ce ai la dispoziție acolo unde ești! Apropo, eu încarc în mod constant antrenamente care nu necesită vreun fel de echipament – le poți încerca și pe acestea!

Să faci sport nu este deloc o corvoadă, dar dacă te apuci de antrenament zilnic cu acest mindset, îți pot garanta că vei renunța! Bucură-te de exercițiul fizic din fiecare zi, descoperă ce fel de mișcări preferi, cu ce se simte bine corpul tău și insistă asupra acelora. Arată-ți iubire și recunoștință nemărginită de fiecare dată când faci mișcare, fii mândru de tine pentru că reușești să te ții de ce ți-ai propus și perseverează! Antrenamentul nu trebuie să fie o pedeapsă atunci ai mîncat ceva anume sau pentru alegeri greșite pe care le-ai făcut; fă sport pentru a deborda de energie și pentru a te simți grozav dinspre interior înspre exterior!

Colțul angajatului

Cât de importantă e starea ta de bine pentru angajatorul tău? Povestește-ne experiența ta și ajută-ne să facem piața muncii mai transparentă. 

Lasă un review 100% anonim angajatorului tău pe Undelucram.ro

Citește și:

Secretul succesului? 7 minute

Sportul, mai benefic pentru sănătatea mentală decât banii

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 obiceiuri zilnice care te duc mai aproape de bani, succes și împlinire

EFICIENȚĂ//

Ai grijă cum îți folosești timpul! Stabilește-ți niște limite și te vei simți mai bine!

SELF-IMPROVEMENT//

3 pași importanți ca să ai controlul asupra banilor tăi

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.