SELF-IMPROVEMENT//

5 motive din cauza cărora poți ajunge la probleme cu banii

Statistic mai mulți oameni ajung din situații confortabile financiar la probleme financiare.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să faci investiții, chiar și când ai venituri mici
– În ce măsură cuplurile care se despart amiabil pierd mai puțini bani.


Cred că nimeni în lumea asta nu și-a planificat vreodată să aibă probleme cu banii, să fie înglodat în datorii, să nu mai știe cum să o scoată la capăt; asta ar fi chiar absurd nu-i așa? Din contră! Oamenii-și doresc o viață lipsită de griji financiare. Și, atunci, ce se întâmplă? 

Atât oamenii bogați, cât și cei săraci pot ajunge să aibă probleme legate de bani. Faptul că azi ești milionar nu-ți garantează că vei fi bogat pentru totdeauna, la fel cum nici faptul că azi n-ai bani de pâine nu înseamnă că vei trăi în sărăcie toată viața. 

Statistic, mai mulți oameni ajung din situații confortabile financiar la probleme financiare decât invers. Asta este situația care ne înspăimântă, pentru că banii ne ajută să avem un acoperiș deasupra capului, mâncare și haine, acces la sănătate și educație, lucruri de care avem nevoie și altele pe care ni le dorim. 

Cum ajung oamenii la probleme legate de bani?

Enumăr mai jos cinci dintre cele mai frecvente cauze care pot genera instabilitate financiară pe termen mediu și lung. 

1. Lipsa calculării unui buget 

Majoritatea oamenilor nu-și calculează banii, nu le țin evidența, nu-și fac un buget. Care sunt riscurile?

  • Nu știi câți bani ai;
  • Nu știi de câți bani ai nevoie de la o lună la alta;
  • Nu știi câți bani cheltui – aici ai zice: ”Ba da știu, pe toți!”. Ideea este că, dacă nu știi câți sunt acești toți banii de care dispui, ajungi ușor să cheltui mai mult dacă ai de unde. De exemplu, dacă ai un overdraft pe cardul de salariu, sau dacă ai un card de credit, sau dacă începi să te împrumuți când dai de o problemă, pentru care nu ai bani suficienți.
  • Intri ușor în datorii;
  • Nu ai planuri să-ți crești veniturile;
  • Nu ai vise și obiective: banii merg pe ce apare prima oară ca nevoie și nu pe ce este important pentru tine;
  • Nu-ți faci rezerve, economii;
  • Nu faci investiții, prin urmare n-ai șanse să crești financiar;

Ești ca pe o roată de hamster: te învârți fără sens în același cerc, dorindu-ți altceva fără să ai capacitatea de a și face schimbările necesare și orice problemă te poate destabiliza financiar pentru mult timp. 

Peste 70% din oameni nu-și calculează banii și trăiesc de la un venit la altul. 

Aveți nevoie de maxim două ore lunar în care să vă treceți pe o foaie sau într-un tabel banii care intră, cheltuielile pe care le faceți și să vedeți dacă banii merg așa cum vă doriți. În cunoștință de cauză puteți face ajustările necesare pentru ca să dați valoare banilor voștri. 

Majoritatea n-am fost învățați cum funcționează banii și cum să-i gestionăm, mai mult poate am și luat de acasă modele greșite pe care încă le folosim fără să ne dăm seama. Educați-vă financiar, citiți cărți, vizionați cursuri, accesați materiale existente pe bloguri și site-uri: veți vedea că este mai simplu decât pare.

2. O problemă medicală

Suntem oameni, suntem vulnerabili. O problemă medicală nu este o excepție. Fiecare avem în cercul nostru de cunoștințe pe cineva care are sau a avut de-a face cu o situație medicală deosebită, fie un accident, fie o boală. 

Pe lângă costurile cu investigațiile și apoi tratamentul, se adaugă diferite alte costuri la care nici nu ne-am gândi inițial, de la o dietă specială, la o persoană care să fie alături de persoana bolnavă, la un taxi sau o ambulanță cu care să fie bolnavul deplasat și multe altele care nu ne trec prin cap până nu ne lovim de ele. Separat de faptul că apar cheltuieli neprevăzute, veniturile în timpul concediului medical scad până la 25% și, dacă situația se complică, veniturile continuă să scadă, în timp ce cheltuielile necesare tratamentului cresc. 

Sunt oameni care fac împrumuturi și ajung să-și vândă bunurile sau casa în care stau pentru a salva pe cineva drag. 

Sunt multe asigurări medicale pe piață care pentru un cost pe care mulți și-l pot permite acoperă acest risc, iar în caz de probleme medicale preiau plata parțială sau totală a cheltuielilor medicale. 

3. Un divorț

Cuplurile se căsătoresc pentru totdeauna, altfel certificatul de căsătorie ar avea un termen de valabilitate declarat la început. 

Majoritatea cuplurilor motivează că au ajuns la divorț din cauza problemelor financiare. Interesant este că și milionarii declară asta! 

Adevăratul motiv poate fi altul și banii să fie doar o scuză, dar asta nu schimbă datele problemei despre care vă vorbesc aici. 

Majoritatea celor care divorțează ajung la o scădere a veniturilor de aproximativ 30%. 

După divorț, unul dintre parteneri trebuie să se mute și eventual să plătească o chirie, în timp ce celălalt rămâne în locuință și continuă să plătească ratele la bancă. De acum încolo fiecare va plăti cheltuieli de întreținere, utilități pentru locuință, combustibil la mașină și altele, doar că separat, și aceste cheltuieli nu scad cu mult prin faptul că se plătesc pentru o persoană în loc de două. 

Dacă până acum mașina, casa și lucrurile din casă, electrocasnicele etc erau folosite la comun, acum nevoile se dublează, cel care se mută o ia de la capăt în alt loc în timp ce celălalt îl despăgubește pentru bunurile comune pe care acum le păstrează.

Cuplurile care se despart amiabil reușesc să piardă mai puțini bani cu acest proces, ajung mai repede la un partaj mulțumitor de ambele părți.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Pierderea locului de muncă. 

Știți cum se spune că nimeni nu este de neînlocuit? Așa este. Un loc de muncă se poate pierde oricând, nu putem controla ce se întâmplă cu angajatorul nostru, poate avea probleme financiare, poate decide să vândă afacerea, să o mute în altă țară, să o închidă, să dea faliment, să încerce să o salveze și să renunțe la personal, sau orice altă combinație care te poate lăsa fără contract de pe o zi pe alta. 

Acest lucru se poate întâmpla și dacă avem afacerea proprie, oricând o mișcare pe piață, o schimbare legislativă, o decizie neinspirată, un concurent mai puternic, un produs mai bun, o criză financiară, ne poate dărâma efortul din ani de zile mai rapid ca un val peste un castel de nisip. 

În vremuri bune poate lua între trei și șase luni să găsești un loc de muncă similar, cu cât nivelul tău de senioritate și specializare este mai mare și timpul necesar este mai lung, motiv pentru care se recomandă să ai economii care să îți susțină financiar stilul de viață pentru cel puțin șase luni, indicat și mai mult. 

În plus, este indicat să ai mai multe surse de venit, astfel încât să nu te trezești peste noapte fără nici un ban.  

5. Scăderea veniturilor

În ultimul an acest motiv a ajuns să fie în top din cauza crizei financiare generate de covid19. Au fost multe afaceri închise și salariații au ajuns în șomaj cu plata parțială a veniturilor. Au fost părinți nevoiți să rămână acasă cu copiii și la fel și ei au primit parțial salariul. 

Sunt companii cărora le-a scăzut drastic activitatea și și-au dat oamenii în șomaj tehnic sau le-au diminuat considerabil veniturile. 

Veniturile pot scădea din multe motive, cum sunt cele discutate mai sus: o problemă medicală, un divorț, probleme la locul de muncă, la care se pot adăuga și altele cum ar fi decesul unui membru din familie, plata unei pensii alimentare, creșterea valutei în condițiile în care ai un credit în altă valută, schimbul locului de muncă cu unul mai puțin solicitant și mai puțin plătit, schimbarea carierei moment în care o iei de la capăt în alt domeniu, trecerea la un program mai scurt pentru a fi alături de copii, nevoia de a ajuta un membru din familie, bucuria de a avea un copil care vine la pachet și cu multe cheltuieli, și alte situații personale care pot apărea și care determină scăderea veniturilor. 

Soluția este să ai rezerve de bani, pentru a face față perioadei în care veniturile îți sunt afectate

Cât să fie aceste rezerve? 

Este greu de estimat, toate cauzele enumerate mai sunt nu sunt rezolvabile de pe o zi pe alta, nevoia de bani pentru a susține problema nu dispare brusc. Depinde de tine, de ce faci pentru a câștiga bani, ce ajutor financiar ai în familie, cât de repede poți genera un surplus de bani printr-o creștere de salariu, obținerea unei noi surse de venit și așa mai departe. Fiecare trebuie să-și facă propria analiză a riscurilor care pot apărea și să-și facă planul de rezervă necesar, astfel încât, în caz de probleme, banii să fie ultima grijă. 

Vă doresc să fiți bine, departe de orice probleme legate de bani.  

Citește și:

5 mituri despre bani demontate de un expert financiar

Cum să fii neamț: învățăturile unui german neaoș despre finanțele personale

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 mituri despre bani demontate de un expert financiar

SELF-IMPROVEMENT//

5 diferențe care te pot face bogat sau te pot ține sărac

SELF-IMPROVEMENT//

7 pași pentru liniștea ta financiară

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.