EFICIENȚĂ//

5 idei să aliniezi mai bine munca și viața personală

Și tu simți că ai nevoie de un echilibru mai bun între timpul personal și cel dedicat muncii? Soluțiile sunt mai simple decât îți imaginezi!


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este și în interesul angajatorului să te simți bine în pielea ta. 
– Ce avem în comun cu Moromete.


Modul în care pandemia a afectat felul în care muncim este unul complex, iar efectele sunt surprinzătoare: munca de la distanță a redus timpul petrecut în trafic, dar a făcut mai dificil de trasat limitele între viața personală și cea profesională. Indiferent dacă lucrezi de la birou sau dacă biroul s-a mutat acasă, un echilibru corect și adaptat nevoilor tale te va face să simți că trăiești mai bine și, nu în ultimul rând, mai frumos.

Studiul realizat de Thrive Global România, anul trecut, arăta că 84% dintre angajații din România și-ar dori un program de lucru mai flexibil. Nu suntem singurii! Între 11 și 21% (în funcție de vârstă) dintre angajații britanici și-ar dori un alt raport de fragmentare a timpului și a energiei dedicate muncii și vieții personale, conform studiului condus de YouGov. Persoanele cele mai dornice de schimbare sunt cele cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, când, de regulă, în viața de familie apar copiii și provocarea timpului devine mai presantă.

Nu putem defini clar care este rația ideală de timp alocat muncii și vieții personale. Lucrurile sunt subiective, evident și sunt direct influențate de domeniul de activitate, natura meseriei, vârstă, situație familială și așa mai departe. Însă mai multe teorii accentuează că, indiferent ce facem sau ce vârstă avem, dacă suntem sau nu părinți, echilibrul este necesar pentru o viață de calitate. De exemplu, unii sociologi identifică patru segmente importante din viața fiecărui om: familie, muncă, viață socială și timp pentru sine. 

Pe de altă parte, piramida lui Maslow demonstrează că, până nu reușim să bifăm anumite aspecte care țin de nevoile noastre primare (de exemplu adăpost și hrană, traduse într-un venit sigur, de exemplu), este puțin probabil să ne putem concentra pe nevoi mai subtile (dezvoltare personală, spiritualitate). 

Echilibru sau aliniere

Termenul de echilibru este tot mai des înlocuit de ideea de aliniere: o abordare mai simplu de integrat în viața actuală, când barierele muncă/viață devin mai dificil de creionat în tușe rigide. Tehnologia a schimbat modul în care funcționăm, muncim și relaționăm. De aceea, ideea alinierii pare mai puțin presantă decât cea a unui echilibru perfect și, de ce nu, mai realistă. În special contextul actual ne-a arătat, dacă mai era nevoie să o demonstreze ceva, că munca și viața sunt mai întrepătrunse ca niciodată. Ține de fiecare dintre noi să găsim formula care ne satisface și ne permite să fim atât buni profesioniști, cât și parteneri, prieteni sau părinți împliniți, să nu neglijăm nevoile noastre personale de creștere și să ne bucurăm de viață în complexitatea ei. Pentru asta, trebuie să descoperim ce ne bucură, ce ne face să ne simțim vii și ce ne motivează atât la nivel profesional, cât și personal. 

Semnele de luat în calcul

Când nu suntem aliniați pe diferitele paliere ale vieții, semnele se fac simțite și ține de noi să le identificăm și să le luăm în serios pentru a ține la distanță sindromul de burnout. Anxietatea, orele lungi de muncă, nemulțumirea și frustrarea nu fac parte din rețeta unei vieți echilibrate și arată că trebuie să facem ceva. 

”Pentru mine, semnalul de alarmă a venit când, în mijlocul unei ședințe, m-am trezit butonând telefonul. Pe Facebook, toți păreau mai fericiți decât mine: fiica mea avea doi ani și era acasă cu bona, eu eram în meeting și pe feed mi-au apărut poze cu prietena mea, care era în parc cu copiii ei. M-am simțit teribil de nefericită, de parcă eșuasem complet în rolul de mamă”, mărturisește Ilinca, 34 de ani. 

”În ultima vacanță înainte de COVID, am refuzat invitația prietenilor noștri, care au o cabană superbă la munte, pentru că nu avea internet. Am preferat să aleg o pensiune doar pentru wi-fi și semnal bun la telefon. Atunci mi-am dat seama că am o problemă: plecam în concediu cu gândul că vreau să-mi verific mail-urile, deși nu sunt medic, să zici că depindea viața cuiva de mine”, spune Silviu, 28 de ani. 

Viața personală și munca nu ar trebui să intre în competiție, ci să se completeze și să se susțină reciproc. Și totuși, de cele mai multe ori ne dă bătăi de cap împăcarea aspectelor esențiale ale existenței noastre, iar femeile sunt înclinate să fie chiar mai presate decât bărbații. Același studiu YouGov arată că 42% dintre femei resimt un disconfort în raport cu echilibrarea rolurilor din viață, în timp ce 29% dintre bărbați au problemă pe acest palier.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


5  pași pentru un stil de viață mai echilibrat/aliniat

1. Asumă-ți rolul de regizor al propriei vieți.

Nu ești un element pasiv în dinamica vieții tale, dimpotrivă! Iar alinierea muncii cu viața personală începe cu deciziile pe care le iei tu: care sunt orele pe care decizi să le dedici muncii, care sunt prioritățile reale, nevoile și dorințele. Să preiei frâiele implică asumare, dar și eliberare. 

– Învață să spui ”nu”, atunci când ai nevoie să trasezi limite. Descoperă sursele de stres și identifică unde poți reduce implicarea sau timpul dedicat respectivelor sarcini. Delegarea și colaborarea sunt esențiale atât la locul de muncă, cât și în viața personală. Ține minte că nu este o dovadă de egoism să refuzi ceva sau să rezervi timp pentru tine, ci o condiție esențială pentru sănătatea ta fizică și mentală.

– Cere ajutor. Nu este o dovadă de slăbiciune, ci arată că poți colabora, că ai încredere în cei din jur și că ai o stimă de sine sănătoasă. 

2. Sporește-ți productivitatea!

Muncește mai bine în timp mai puțin: iată esența productivității, într-o singură frază. Poate să pară un clișeu, însă dacă îi dai o șansă, vei descoperi că ai mai mult timp pentru a-ți încărca bateriile, fără să faci rabat de la calitatea muncii sau a interacțiunilor tale. Prioritizarea corectă, felul în care percepi sarcinile și modul în care le duci la bun sfârșit influențează enorm rezultatele finale. 

De ce nu ai găsi metode mai creative prin care să duci la bun sfârșit ce ai de făcut și să-ți dai voie să savurezi fiecare clipă? La birou, amintește-ți care este scopul muncii tale (redescoperă sensul), în viața personală descoperă cum poți transforma un drum cu copilul spre lecția de pian sau de înot într-o ocazie de conectare: dacă tot petreci timp în trafic, profită de el ca să afli ce se mai petrece în viața copilului, ascultați muzică sau jucați ”fazan”.

3. Ocupă-te activ de viața socială!

Este mai dificil să menținem relațiile sociale în această perioadă, dar nu imposibil. Invită-ți prietenii la plimbare în parc, organizați ieșiri în aer liber, în weekend, programează seri pe Zoom sau, dacă ai un cerc de apropiați cu care te întâlnești fizic, invită-i la masă. Când vezi pe rețelele de socializare că o persoană din anturajul tău sărbătorește ceva sau traversează o perioadă dificilă, înlocuiește (sau dublează) emotiocon-urile cu un telefon. Viața socială nu se creează de la sine în marile aglomerări urbane, oamenii nu se întâlnesc pe uliță ca-n romanele lui Preda. În schimb, nevoia de apropiere și de ”pus țara la cale” e la fel de acută și de profund umană. Așa că, data viitoare când te întrebi unde au dispărut prietenii și de ce te izolezi tot mai mult, caută-i! Sunt acolo.

4. Separă lucrurile, mai ales dacă lucrezi de acasă! 

Cu linia de demarcație dintre muncă și viață profund afectată de tehnologie și context, ține de noi să o restabilim ca să nu ne trezim seara că nu știm când au trecut orele de peste zi. Avem nevoie de relaxare și odihnă zilnic, iar o idee salvatoare este să separăm spațiul de muncă de cel dedicat vieții personale. Nu ai o cameră-birou? Amenajează un colț dedicat muncii, în living. Sau pe masa din bucătărie. Însă atunci când te ridici, pleacă fizic de lângă acel loc. Mută laptop-ul în altă cameră când ai terminat munca sau când iei masa, delimitează lucrurile după posibilități. 

Dacă muncești la birou, dar aduci și acasă de rezolvat unele lucruri, fă-o cât mai rar, ca pe o excepție de la regulă. 

Zilnic, pune pe lista de priorități (și bifează!) măcar o activitate pe care o faci de dragul de-a o face (sport, un hobby, timp pentru tine, meditație: orice te bucură).

5. Discută cu angajatorul despre nevoile tale!

Așa cum compania îți comunică așteptările sale de la tine, și tu ai dreptul să comunici ce nevoi ai, în special atunci când sarcinile tale se înmulțesc sau simți că te epuizează. De cele mai multe ori, angajații se tem să abordeze deschis acest tip de subiecte. Cu tact și blândețe, poți trasa anumite limite sănătoase, care scad riscul de burnout, reduc stresul și, în final, cresc productivitatea. Starea ta de bine este importantă și pentru angajator, atât din considerente umane, cât din considerente economice (mai puține concedii medicale sau demisii neașteptate) și de productivitate (un bun manager va ști să aloce sarcinile echilibrat sau să dea timp de recuperare unui angajat epuizat). 

Citește și:

Transformă-ți sunetul alarmei într-un trigger pozitiv

Cum colaborezi cu un coleg nesuferit

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

Munca de acasă: cum să combați riscul de burnout

SELF-IMPROVEMENT//

5 obiceiuri zilnice care te duc mai aproape de bani, succes și împlinire

SELF-IMPROVEMENT//

Relații sănătoase Vs. relații toxice

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.