SELF-IMPROVEMENT//

5 idei de la un expert financiar pentru a face shopping inteligent

Descoperă câteva trucuri neașteptate ca să nu cheltui bani pe care să-i regreți!


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce trebuie să bei apă înainte de a merge la cumpărături.
– Ce nu trebuie să-ți lipsească din geantă înainte de a merge la shopping (în afară de card, evident!).


Nu trebuie să fii doctor în finanțe ca să știi cum să-ți administrezi banii când vrei să cumperi ceva, ci doar să lași emoțiile deoparte, să cântărești mai bine, să dedici mai mult timp și să pleci de acasă cu temele făcute! Și, bineînțeles, să nu-ți fie foame!

Nu te duce la cumpărături când ești așa

Ca să nu regreți banii pe care-i dai la cumpărături, nu merge niciodată cumpărături când ești pe grabă, (asta se aplică și la cumpărături fizice, și la cumpărături online!).

Nu te duce niciodată la cumpărături când ești:

  • Înfometat sau deshidratat – ori cumperi lucruri pe grabă și nu ești atent la bani, ori mănânci mâncare nesănătoasă pentru că, dacă tot te răsfeți, s-o faci până la capăt, ori faci un surplus de calorii pe care-l regreți în prima cabină de probă. Dacă n-ai timp să mănânci o masă cum trebuie, ia un fruct și hidratează-te.
  • Stresat, anxios – dacă simți că pierzi controlul lucrurilor din jurul tău, o să vrei să faci ceva ce poți controla și mersul la shopping, cheltuitul banilor îți pot da pe moment acest sentiment. Totuși, îți recomand să găsești metode de a te liniști fără să cheltui bani.
  • Supărat, nervos – simți nevoia să-ți faci un mic cadou? Asta n-o să rezolve problema, dar te poate lăsa fără bani în cont. E ca și cum i-ai da unui copil o acadea după ce și-a rupt o mână: fix atât funcționează și cadoul tău! Mai bine ține banii pentru altceva!
  • Dezamăgit – doare dezamăgirea, doare adânc. Orice ți-ai cumpăra acum, chiar dacă pe moment îți aduce bucurie, ulterior o să-ți aducă aminte de emoția pe care ai avut-o. Chiar nu este momentul să faci acum shopping.
  • Umilit – avem butoane sensibile încă din copilărie și, când ele sunt atinse, am face orice să uităm și să fugim de acel moment. Ai prea multe kilograme sau prea puține? A comentat cineva ceva despre cum arăți? Îți vine să mergi să cumperi tot mall-ul și să ”te pui la punct”, dar asta nu este o idee bună de făcut când ești guvernat de emoții puternice. O să cheltui bani mulți fără cap și coadă. Mai bine fă-ți un plan, apelează la un consultant de imagine și faci treabă bună.

Stabilește de acasă câți bani ai de cheltuit

Ca să nu trăiești ulterior cu sentimente de vină și regret, îți propun să stabilești de acasă câți bani ai de cheltuit și pe aceia să-i cheltui cu bucurie. Banii dați cu bucurie se întorc. Uită-te la cei care se consideră bogați: cu toții când dau ceva dau cu drag!

Banii sunt făcuți să ne acopere nevoile și să ne îndeplinească dorințele. Prin urmare, mai bine cheltui 100 lei cu bucurie decât 300 lei cu sentiment de vină, rușine, regret.

Făți un fel de listă de cumpărături

Când te duci la cumpărături cu ideea de a-ți lua ceva specific, ești în misiune. În încercarea de a găsi acea cămașă albă care se calcă ușor, ochii vor aluneca pe celelalte lucruri și sunt șanse mari să nu te tenteze, prin urmare să nu cheltui bani în plus.

Fă-ți un inventar al lucrurilor din dulap.

Ce-ți lipsește?

Ce trebuie înlocuit?

Ce trebuie cumpărat astfel încât să poți combina cu ce ai deja și cu ce piesă ca să faci mai multe ținute?

Dacă ai răspunsul la aceste întrebări, vei cumpăra lucruri de care te vei bucura mult și bine în loc să încarci dulapul cu lucruri care zac acolo de o grămadă de timp, în timp ce tu ”iar n-ai nimic de îmbrăcat”.

Uneori, un accesoriu poate da altă viață unei ținute pe care o ai deja, așa folosești ce ai și ieși mult mai ieftin din încercarea de a avea o ținută nouă.

Vânează reducerile

Capetele de sezon sunt cele mai bune pentru cumpărături la prețuri mici. Magazinele preferă să scape de produse decât să cheltuie bani cu depozitarea lor, așa că prețurile sunt foarte mici când se schimbă sezonul. De la o anumită vârstă, nu-ți mai crește numărul la picior de la un an la altul, nici la haine n-ar trebui să variezi prea mult, așa că-ți poți cumpăra la prețuri foarte bune lucruri pentru sezonul următor.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


La magazin, verifică întotdeauna prețul final al produselor la reducere. În loc să vezi cu cât este redus un produs, mai bine gândește-te dacă prețul pe care-l ai de plătit are rost sau nu, înainte de a scoate banii din portofel. Știu că este o strategie folosită des ca să te impresioneze, dar tu ești isteț și nu-ți pasă de cât ”pierde magazinul”, ci de banii pe care-i dai în schimbul acelui lucru și cât îți este de folositor.

Să cumperi o bluză cu 100 lei, redusă de la 400 lei, pe care n-o s-o porți niciodată nu înseamnă că ai făcut o economie de 300 lei, ci că ai cheltuit degeaba 100 lei, cu care-ți puteai cumpăra altceva sau pe care puteai să-i pui deoparte, în fondul de siguranță (de exemplu).

Găsește variante mai ieftine

Dacă-ți place să ții pasul cu moda, asta poate fi costisitor. Totuși, poți găsi produse de calitate, similare, fără să plătești numele de pe etichetă. Fă-ți o idee despre ce ți-ai dori și apoi mergi la vânătoare: o să fii surprins de faptul că poți arăta ca-n reviste și cu bani puțini.

Fă-ți carduri de fidelitate la magazinele pe care le frecventezi des: poți primi vouchere de reducere.

Urmărește produsele magazinelor preferate și online, poți găsi produsele care-ți plac la prețuri mult mai bune. Ia întotdeauna în calcul și costul de transport și retur. Sunt magazine care-ți pot livra produsul comandat online la un magazin fizic, unde poți să-l încerci gratuit și astfel îl cumperi doar dacă ți se potrivește.

Ca un sfat de final, ți-aș propune să ai grijă de banii tăi.

Poți cheltui munți de bani și să nu te simți fericit sau să-ți organizezi un buget modest din care să le faci pe toate. Banii nu-ți pot cumpăra fericirea, chiar dacă reclamele asta încearcă să ne învețe.

Dacă simți că nu te poți opri din cumpărat, vezi de unde vine această nevoie și tratează cauza, altfel vei fi într-un carusel al cheltuielilor, situație care te poate duce către datorii din care cu greu mai ieși.

Ține un jurnal al bucuriilor și al recunoștinței. Notează-ți câteva lucruri din ziua care s-a încheiat și care ți-au adus bucurie și pentr care ești recunoscătoare. Când sufletul ți-e plin de bucurie nu o să simți nevoia de a cumpăra bucurie de la magazin.

Să fiți bine!

Citește și:

Shopping impulsiv: ce se află în spatele acestui tip de dependență

Cum să ții grijile financiare sub control când ești la serviciu

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 idei ca să nu cheltui banii emoțional în perioade de stres

SELF-IMPROVEMENT//

Educația financiară: materia care ne ajută să fim pe picioarele noastre la maturitate

SELF-IMPROVEMENT//

Curățenia de primăvară: cum să-ți pui ordine în minte și în convingeri

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.