SELF-IMPROVEMENT//

5 activități de Paște cu copiii în familie

Cum să includeți copiii în organizarea sărbătorilor de Paște.


În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce este important să luați copiii cu voi la cumpărături în supermarket.
– Cum să-i implicați pe cei mici în pregătirea mesei de Paște, chiar dacă și-ar dori să comande o pizza. 


Când eram copil, nu știam de iepurașul de Paște sau că ar aduce cadouri. În schimb, primeam haine noi, erau hainele ținute frumoase pentru zilele de duminică, de vizite sau de sărbători. Copiii îl așteptă acum pe Iepurașul de Paște, care vine cu cadouri pentru cei mai mici și mai mari. 

Anul trecut am avut parte de o sărbătoare mai altfel, cu distanțare de cei dragi, fără excursii sau sejururi în locuri noi sau locuri dragi pe care să le vizităm cu ocazii speciale. Dar, ca de orice sărbătoare, ne-am pregătit cât am putut mai bine ca să intrăm în spiritul ei și v-am dat idei despre cum să organizăm sărbătorile acasă.  

Anul acesta vreau să vă dau idei despre cum să includeți copiii în organizarea sărbătorilor de Paște:

Povestește-le despre sărbătoare!

Dincolo de pregătirile pe care copilul vede că le facem și despre care discutăm, există spiritul sărbătorii pentru care ne pregătim. În funcție de vârsta copilului, apelați la cărți, la povești, la filme, ca să le vorbiți despre religia noastră și despre însemnătatea acestei sărbători. 

Apoi vorbiți-le despre tradiții și simboluri, de ce mergem la slujba de Înviere noaptea, de ce mâncâm pâine sfințită a doua zi, de ce avem mâncare altfel pe masă și ce conține meniul, de ce vopsim ouăle și, în special, vorbiți-le despre cum era această sărbătoare când voi erați copii. Aceste amintiri le dau copiilor sentimentul de apartenență la familie, de continuitate, de sens. 

Planificați activitățile casei împreună!

De sărbători, curățăm casa, spălăm ferestrele, nu lăsăm niciun colț din casă până nu strălucește de curățenie. Ei bine, copiii vă pot ajuta. Organizați pe zile activitățile și discutați programul în familie, împărțiți activitățile între voi, stabiliți la ce activități copilul sau copiii îl vor ajuta pe tata și la care pe mama. 

La fel faceți și cu orice altceva legat de sărbătoare: cadouri, decorațiuni, mâncare, ordine în cămară. Copiii vor înțelege că sunt parte din familie și ajutorul lor este important, dorit și apreciat. Puteți să răsplătiți financiar ajutorul, le explicați copiilor că puteți apela la o persoană care să vă ajute cu tot ce ține de curățenie, dar preferați să faceți economie, să munciți împreună și astfel să le suplimentați banii lor de buzunar.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Planifică meniul și discută bugetul!

Meniul de Paște este altfel, încă ne pac gusturile tradiționale, preparatele din miel: ciorbă, friptură, drob. Pentru că nu este un obicei să mâncăm aceste produse, copiii le vor refuza cel mai probabil și vor întreba dacă nu este mai bine să comandați o pizza. 

Ca să introduceți aceste gusturi și copiilor sau ca să le faceți și lor pe plac, cel mai bine discutați meniul de Paște, în familie, la masă. Mama sau tata vor vorbi despre gustul special al preparatelor de Paște, pentru a-i face curioși. Apoi analizați ce meniu faceți, eventual și cu varianta de siguranță, cu un meniu cunoscut copiilor, și mai departe scrieți împreună lista de cumpărături. 

Analizați nevoia de a cumpăra diverse produse și calculați un buget estimativ, astfel încât copiii să înțeleagă că este vorba despre o cheltuială și un efort financiar care trebuie analizat. Luați copiii la cumpărături, lăsați-i să bifeze pe listă tot ce cumpărați, eventual și să treacă prețul lângă produs și astfel la final verificați împreună dacă v-ați încadrat în buget. 

Dacă ați cheltuit mai puțin decât v-ați propus, puteți oferi suma economisită copilului sau copiilor, pentru ajutorul lor. Așa vor fi mult mai atenți la acest proces și cu drag se vor oferi să vă ajute la cumpărături pe viitor. 

Gătiți împreună, pregătiți masa!

Evident televizorul, tableta sau copiii de afară sunt mult mai interesanți decât o bucătărie întoarsă pe dos, cu doi părinți care gătesc. Poate se vor plânge, vor protesta și veți fi foarte tentați să o lăsați ”pe data viitoare”, pentru că veți găti mai rapid fără ei prin preajmă. 

Ei bine, vă recomand să le cereți ajutorul și să-i învățați să gătească, este o aptitudine folositoare pe viață. În plus, veți petrece timp de calitate împreună, veți discuta diverse lucruri despre care nu aveți timp sau răbdare. Iar finalul va fi foarte gustos!  Copiii vor fi mult mai tentați să guste din ce au gătit. Nu uitați să le mulțumiți pentru ajutor, să le spuneți cât de mult contează și de ce. 

Dacă n-aveți timp pentru gătit, încercați măcar să colorați ouă împreună, să aranjați masa mai altfel, să-i rugați să facă mici decorațiuni de pus pe masă. Masa de Paște trebuie să fie mai specială, lăsați copilul să contribuie alături de voi și astfel să simtă dorința de a sta alături de voi cât mai mult în loc să mânănce repede și să fugă la alte treburi. 

Gătiți doar cât aveți nevoie și, dacă aveți mâncare în plus, ori o puneți la congelator, ori puteți face un pachet pentru cineva singur sau care nu are posibilități financiare să aibă o masă plină. Vorbiți copilului despre generozitate și lăsați copilul să împacheteze cu voi sau chiar să ofere pachetul cadou. 

Organizează o vânătoare de ouă!

Copiii se distrează minunat la vânătoarea de ouă. Ascundeți ouă vopsite prin grădină sau prin casă, dacă nu aveți grădină. Puteți ascunde și câteva ouă de ciocolată. Dați copilului un coș și distracția va fi asigurată! Dacă aveți emoții că ouăle se sparg sau nu doriți să introduceți ouăle de ciocolată copilului, înlocuiți ouăle cu jucării: bucuria vânătorii este garantată! 

Pentru copiii mai mari puteți să faceți și o hartă pe care să o urmeze pentru a descoperi cadoul lăsat de iepurașul de Paște. O să vedeți că bucuria vânătorii va fi mai mare decât orice cadou. Poate va uita peste câțiva ani acel Lego sau acea păpușă Barbie mult dorită, dar îți vor aminti cu siguranță timpul petrecut cu voi și vânătoarea de comori. 

Suntem pe fugă, trebuie să rezolvăm multe lucruri în timp tot mai scurt și ținem copiii departe de viața de zi cu zi, de toată această agitație, ca să fim mai rapizi și întotdeauna lăsăm partea asta de educație pe mai târziu. 

Noi pregătim copiii pentru viață, așa că aceste pregătiri, făcute cu ei alături, le dau lecții importante: cum să organizeze ceva, cum să socotească banii necesari, cum să facă un buget și să se încadreze în el, cum să evite risipa, cum să fie eficienți, cum să ia decizii, cum să fie generoși și multe altele. Dați-le aceste șanse alături de voi, este educație financiară și educație pentru viață. 

Paște fericit! 

Citește și:

Gătitul acasă ne face bine! Iată de ce!5 moduri în care să-ți încurajezi copilul să citească

5 moduri în care să-ți încurajezi copilul să citească 

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 idei pentru Sărbători fericite de Paște, petrecute acasă

SELF-IMPROVEMENT//

5 idei de activități în vacanță când nu ai bani

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să vă pregătiți de începerea școlii pentru a economisi timp și bani

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.