SELF-IMPROVEMENT//

4 pași spre o stimă de sine sănătoasă

Ce să faci pentru a continua să te bucuri de tine chiar și când nu te simți apreciat.


În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce e important să ai o părere fermă înainte de a cere o a doua opinie.
– Care este valoarea unui compliment sincer.


De obicei, stima de sine scăzută este un efect al reacțiilor (sau al lipsei de reacție) din partea celor de care depinzi din punct de vedere emoțional. Acesta poate fi un părinte sever, o soră mai mare pe care o admiri sau partenerul de viață, iar uneori poți ajunge într-un punct în care să nu te mai simți valoros dacă ceea ce ți se spune sau se exprimă non-verbal pare întotdeauna să fie împotriva ta.

Vreau să încep prin a te ruga să faci un exercițiu de imaginație. Să presupunem că te pregătești pentru un interviu important: ești încrezător, optimist și ai ales ca azi să investești ceva mai mult timp decât de obicei pentru a te aranja. De obicei, îți place ce vezi în oglindă oricum. Astăzi, îți place ceva mai mult, pentru că știi că timpul investit are o finalitate măsurabilă, aceea de a-i da gata pe intervievatori.

Ai avut grijă să-ți acorzi timp pentru a fi punctual, ieși pe ușă în cinci minute, așa că ai timp să te mai rotești de câteva ori în fața oglinzii și să-ți întrebi partenerul dacă îi place rezultatul. El petrece timp pe Facebook și-ți spune că da, fără să se uite la tine. Tu știi că ar trebui să te complimenteze, pentru că știi că azi ești altfel, ești pregătită de acel interviu important. Și mai știi că nu s-a uitat la tine înainte de a-ți răspunde. În acel moment, ai două variante. Te gândești că este prins cu altceva, ridici din umeri și te gândești: „Ei bine, treaba ta, mă duc să cuceresc lumea!” și pleci încrezătoare în atingerea obiectivului tău, sau te întristezi și uiți într-o secundă de tot optimismul, care te stăpânea cu câteva minute mai devreme.

“Nici nu m-a văzut, de ce a mai răspuns?”

Imaginea din oglindă, care era adineaori zâmbitoare și colorată, acum e apatică și ștearsă. Dacă ai ales prima variantă, nu are rost să citești mai departe și te felicit. Dacă însă te regăsești mai degrabă în a doua, te asigur că nu ești singur și că poți colabora cu tine pentru a nu mai avea nevoie de validare din exterior

Îți spun că nu ești singur pentru că am întâlnit foarte mulți oameni care, deși în general sunt mulțumiți cu ei înșiși – cel puțin la nivel declarativ – lasă ca starea lor de spirit să fie influențată în mod negativ de părerea altora. La un nivel foarte profund, putem conchide că aceștia suferă și în general de o stimă de sine scăzută, dar se luptă cu îndoielile în cea mai mare parte a timpului pentru a fi ok. Cu toate astea, cei din jur sunt aceia care le strică întotdeauna planurile prin diverse comentarii sau comparații, poate de cele mai multe ori făcute fără intenția de a răni. 

Ce să faci pentru a continua să te bucuri de tine chiar și când nu te simți apreciat

În primul rând, fii dispus să schimbi câteva lucruri la tine. Asta pentru că pe ceilalți nu-i poți schimba. Ce să schimbi? Așteptările pe care le ai de la ceilalți – acestea ar trebui să le ai numai de la tine. Vrei ca alții să te placă? Fă-o înaintea lor! Să te respecte? Respectă-te!

În al doilea rând, atunci când ceri o părere, formează-ți tu prima dată o opinie și fii pregătită să existe și altele diferite de a ta. Fii deschis la critică și feedback constructiv, dar ferm în ceea ce privește valorile pe care ți le-ai format. Schimbă-le numai dacă primești argumente mai solide decât cele pe care te bazai deja. Așadar, ce poți să faci?

1. Caută să te concentrezi pe lucrurile care te fac să te simți mândru de tine

Poate ai o zi încărcată, nu ai timp de monologuri motivaționale, e OK. Ce-ți sugerez nu este să-ți ții un discurs motivațional lipsit de sens, nu-ți spun să-ți repeți afirmații gata scrise de un guru new age, ci îți propun să-ți creezi o bază reală, bazată pe fapte, de la care să pornești. Fără să te minți. Dar și fără să te rănești. Apreciază orice. De la jobul pe care îl ai sau cursul de programare pe care tocmai l-ai terminat până la o săptămână în care ai reușit să te ții de planul de antrenament sau de la nici o zi fără cel puțin cinci minute de lectură. Orice știi că-ți face plăcere și te face să te iubești. 

2. Concentrează-te pe lucrurile bune, nu pe cele rele

Sunt sigură că nu ești perfect și e OK. Dar azi vorbim despre ceea ce te face să nu mai ai nevoie de validare. Și cum altfel decât căutând-o în interiorul tău? Dacă te concentrezi pe aspectele în care nu ești încă mulțumit de tine, atunci ești în căutarea aprobării din alte părți. E normal să nu fii as în toate. Dacă este ceva ce vrei să perfecționezi, fă-o. Învață, muncește, alocă-ți timp. Dar concentrează-te pe ce faci bine atunci când te uiți în oglindă și-ți mulțumești. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Încearcă să eviți să ceri

E OK să-i întrebi și pe alții cum li se pare o lucrare făcută de tine, noua coafură sau culoarea bluzei pe care o porți. Dar întreabă sincer, din curiozitate, și nu cu intenția de a primi răspunsul pe care ți-l doreai. Nu cere validare, fii cu adevărat curios. Poate să nu sune a încurajare, dar dacă ai tendința de a întreba pentru a primi răspunsul pe care-l aștepți, mai bine nu întreba. Unii pot simți motivul pentru care întrebi – mai ales dacă ți-ai format un obicei din asta – și se pot simți încolțiți. Îți pot da răspunsul pe care știu că-l aștepți pentru a evita nemulțumirea ta. Iar tu vei simți că nu au răspuns sincer și totul va sfârși tot prin nemulțumire. Înainte de a cere feedback, întreabă-te dacă chiar vrei să știi o părere sau dacă tot ce vrei este validare.

Iar dacă cauți aprobări, reasigură-te că ție îți place (bluza ta, lucrarea ta, chipul, tu însuți sau orice are legătură cu tine). Când nu ești sigur de ceva, oferă-ți timp să te convingi singură. Nu apela la altcineva decât după ce ți-ai format o părere fermă. O părere fermă despre orice aspect care te privește va fi mai greu de demontat de o altă opinie.

4. Fă complimente sincere

De multe ori, avem tendința să ne oglindim în persoanele din jur și să nu ne placă la ele exact ceea ce ne nemulțumește la noi. O abordare mai deschisă și pozitivă a vieții în general, dar și a oamenilor de care ne ciocnim zi de zi te poate ajuta să te privești și pe tine însuți cu mai puțină încrâncenare și mai multă bunăvoință.

În plus, complimentele sincere atrag, la rândul lor, altele. Este posibil să faci ziua mai bună cuiva care se confruntă exact cu ceea ce te doare pe tine și este posibil ca faptele bune și sincere să se întoarcă la tine exact când ai mai mare nevoie. Într-o zi ca aceea în care ai plecat tristă de acasă spre interviu, la recepția companiei te poți întâlni cu o fostă colegă de liceu care, după ce te observă, se luminează la față exclamând cu sinceritate cât de bine arăți și îți face cu ochiul spunându-ți că îi vei da gata.

Citește și:

9 pași spre iubirea de sine

4 strategii pentru un mindset mai flexibil

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

SELF-IMPROVEMENT//

7 sfaturi utile pentru a-ți crește stima de sine și a-ți construi o carieră de succes

SELF-IMPROVEMENT//

5 idei ca să treci cu bine orice criză financiară

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.