SELF-IMPROVEMENT//

4 mituri despre cum să-ți găsești scopul în viață

”Scopul nu se află în capul tău; el se află în sufletul tău”.


În următoarele 7 minute vei afla:

– Ce rol joacă intuiția în descoperirea scopului. 
– De ce scopul nu trebuie să fie neapărat ceva care să zguduie lumea din temelii. 


Cuvântul „scop” îmi dă bătăi de cap pentru că pare a fi excesiv utilizat, ca să nu mai vorbim că e măreț și intimidant. Poate să-i trimită pe cei mai buni dintre noi într-un vârtej copleșitor. Credeți-mă, am petrecut zeci de ani încercând să-mi dau seama de evazivul „de ce”. Am crezut întotdeauna că trebuie să existe o definiție epică care să zgâlțâie lumea din temelii și care să-mi schimbe viața instantaneu. Și asta, dragii mei, fix asta a fost problema. Scopul nu se află în capul tău; el se află în sufletul tău. Conectarea cu acesta înseamnă a alege intuiția în fața intelectului. Intuiția este acea mică voce din tine. Știi, aceea căreia îi spui să tacă de multe ori, pentru că adesea este incomodă. Ascultați ce vă spun, să-ți apleci urechea la ea schimbă complet datele problemei. Va arunca o lumină mult mai strălucitoare asupra scopului tău decât o declarație la modă de genul bingo, scrisă pentru a-ți satisface ego-ul.

Scopul poate fi multe lucruri. Poate fi o pasiune. Poate fi o fărâmă de curiozitate. Poate fi o nevoie neîmplinită. Este adesea legat de ceea ce ți-a plăcut să faci cel mai mult în copilărie și de care poate încă nu te poți sătura ca adult. De ce anume ești atât de pasionat încât pierzi noțiunea timpului când faci acel lucru? Ce-ți aduce o bucurie de neegalat? Și cum împărtășești acest dar altora?

Un exemplu care-mi face pielea de găină vine de la Nick Craig, fondatorul Core Leadership Institute și autor al cărții Leading from Purpose. Nick îi inspiră pe lideri să-și descopere scopul pentru a conduce mai autentic. Geniul său îi antrenează pe lideri să trăiască pentru a scoate la iveală poveștile care anunță „de ce”-ul lor. Niciodată nu uit să vizionez un videoclip cu Nick în timp ce inițiază un executiv senior prin întrebări care o legau puternic de amintirile preferate din copilărie (participarea la noi aventuri) și de cea mai mare pasiune a ei (parașutismul). Combinația dezvăluie o exprimare clară și expresivă a scopului ei: „Îi ajut pe ceilalți să-și ia zborul și să-și creeze noi aventuri în viață”.

Cu toții avem așa ceva în noi.

Nu pretind că sunt o autoritate în ceea ce privește scopul. Țelul meu este pur și simplu să fac conceptul să pară mai accesibil și mai puțin mistic: pe baza propriei mele experiențe atunci când căutam în întuneric, bâjbâind după comutatorul de lumină. Începe de la orice declanșează o mișcare în tine. Poate că vei fi chiar suficient de inspirat pentru a te ocupa de întrebările de la sfârșitul acestei secțiuni. Te provoc.

Deci, să începem prin a desființa unele dintre miturile care încurcă calea către scop:

Mitul nr. 1: Ne creăm propriul scop.

Ba dimpotrivă. Scopul nu este un exercițiu intelectual; este o poveste de suflet care e scoasă la suprafață sau descoperită. Este o forță puternică care există deja în adâncul nostru. Este magia unică pe care trebuie să o împărtășim lumii și motivul pentru care astăzi suntem unul dintre miracolele de pe această planetă. (Amintiți-vă, fără coincidențe.)

Cheia pentru a înțelege acest fapt este să ne conectăm la noi înșine și să fim atenți la ceea ce ne place să facem, la ceea ce ne pasionează cel mai mult, la ce schimbare dorim să vedem (și să existe) în lume. Aceasta este rareori o epifanie fulgerătoare. Descoperirea vine pe măsură ce petrecem timp să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne explorăm valorile și talentele. Îndepărtând câte un strat rând pe rând și devenind curioși despre unde ne duce acest lucru. Ai încredere în proces: cu cât pare mai înspăimântător, cu atât ești mai aproape de o descoperire.

După cum știi, când am început această călătorie, obținusem un succes destul de uimitor pentru majoritatea standardelor și, totuși, am simțit că am controlat doar partea de succes a succesului. Nu m-am simțit deloc „plină” – sau împlinită. La început, am fost în căutarea sufletului meu, temându-mă că am pierdut legătura cu el definitiv și speram că ar putea fi portalul către scop (sau cel puțin ceva mai semnificativ). Cu siguranță nu aveam un plan. Trăiam cu bucăți de informații, fiind transportată pe aripile sincronicității din Franța în Noua Zeelandă, în California, în Canada. Dar traseul tău nu trebuie să implice călătoritul. Doar încredere. Ai încredere în intuiția ta, în vocea sufletului tău.

Plătim un preț atunci când nu ascultăm vocea respectivă. Și descoperim posibilități atunci când o facem. Urmându-mi intuiția mele am ajuns pe această cale, pentru a elibera sufletele și pentru a declanșa o mișcare.

Mitul nr. 2: Scopul trebuie să fie ceva care să revoluționeze lumea.

Cred că acest mit este cel care ne împiedică cel mai des. Așa cum am spus mai devreme, am crezut că scopul meu trebuie să fie demn de atenție globală. Asta înseamnă o mulțime de presiuni inutile (și care nu te ajută cu nimic). După cum spune un prieten de-al meu, există un scop mic – ceea ce simți că ești chemat să faci zi de zi / săptămână de săptămână / lună de lună – și marele Scop, o misiune mai mare care-ți ghidează toate acțiunile. Frumusețea (și ușurarea) este că aceste două forțe nu se exclud reciproc, coexistă. Micile pasiuni te pot duce chiar la Scopul tău mare, dacă pur și simplu continui să faci pași către ceea ce-ți aduce ție bucurie zi de zi. Să-ți creezi propria cale – nu să urmezi calea altuia.

După cum știi, mi-am petrecut o mare parte din viață pe modulul de căutare. Nu am putut articula un scop până la sfârșitul Soulbbaticalului (Sinebaticului) meu inițial, dar am fost întotdeauna clară cu privire la pasiunea mea pentru călătorii, scris și fotografie. Aceste pasiuni m-au condus în cele din urmă la scopul meu – odată ce am început să-mi ascult sufletul în loc de scenariul din capul meu. Deci, deși nu trebuie să ai un scop perfect exprimat, te invit să iei legătura cu ceea ce te motivează cu adevărat, în forma sa cea mai simplă. Sufletul tău are o poveste, iar povestea ta este scopul tău. Poate că va trebui să stai nemișcat suficient de mult timp pentru a o auzi.

Și nu te mira dacă ceea ce auzi pare simplu. De fapt, nu judeca vocea ta deloc. Este a ta. Îți aparține. Țintim spre sinceritate, nu spre ceva care să zdruncine lumea din temelii.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Mitul nr. 3: Scopul nu este pentru profit.

Am auzit că oamenii alungă noțiunea de scop ca pe un țânțar enervant, bazându-se pe o singură concepție greșită: „Nu-ți poți câștiga existența urmându-ți scopul”. Dar cât de adevărat este de fapt? Cât din această concepție este frică? Cât te poate costa să continui să te ghemuiești în spatele acestor credințe limitative? Limbajul ales contează. Adesea folosim cuvinte precum „nu pot”, „ar trebui” și „trebuie” ca să renunțăm la responsabilitatea pentru alegerile pe care le facem (sau nu). Nu este nimic în neregulă cu a spune: „Nu-mi voi câștiga existența urmându-mi țelul. [sau pasiunea]”. 

Înseamnă pur și simplu că nu ești gata sau nu dorești să o prioritizezi sau să o pui în acțiune. Fii sincer cu tine însuți. În timp ce avem această mică sesiune de sinceritate, haideți, de asemenea, să fim serioși cu privire la câte afaceri de mare succes au fost fondate cu un scop, dintr-o pasiune de a face mai bine / a fi mai bun / a arăta mai bine / a se simți mai bine. Câteva dintre preferatele mele sunt Tom’s, Spanx, Beautycounter și Mindvalley University. Aceste companii au fost înființate în sufletul cuiva: unele ca o extra-activitate, altele ca afaceri de tipul ”totul sau nimic”, dar toate cu convingerea curajoasă că „eu pot”. Știi ce se spune – scrie-ți cartea pe care trebuie să o citești, creează produsul sau serviciul pe care dorești să-l cumperi și/sau provoacă schimbarea pe care dorești să o vezi.

Acum, nu spun că trebuie să-ți câștigi existența urmându-ți țelul, dar n-ar fi al naibii de satisfăcător dacă ar fi așa?! Dacă ți-ai însuși scopul în fiecare zi a vieții tale, fie că lucrezi pentru o companie cu o misiune comună și valori similare cu ale tale, fie că ai înființat propria companie?! (Întreb pentru un prieten.)

Mitul nr. 4: Ai un singur scop.

Nu. Scopul nu este o tranzacție unică și nici nu este bătut în cuie odată ce ai realizat ceva care pare a fi semnificativ. De fapt, este mult mai probabil ca scopul tău să evolueze în timp. (La naiba, s-ar putea să te conducă chiar să descoperi mai multe scopuri în viața ta. Nu există nicio regulă sau limită.) Așa cum spune Jay Shetty, fost călugăr și gazdă a popularului podcast On Purpose, „Acordă-i scopului tău spațiul pentru a crește, pentru a se schimba și pentru a se intensifica”. Asta înseamnă să-ți acorzi permisiunea de a încetini, de a explora și de a reveni ori de câte ori ai nevoie. Vezi dacă te îndrepți în direcția corectă sau dacă trebuie să corectezi cursul. Rămâi flexibil și deschis la ceea ce ar putea apărea pe parcurs. Singura aplicație Waze pentru această călătorie este sufletul tău.

Trebuie să recunosc că vibrez în legătură cu posibilitatea scopului meu actual: „eliberarea sufletelor” – adâncirea, evoluția sau netezirea cumva a căii către ceva (-urile) într-un mod chiar mai profund. Mi se pare exact genul de călătorie pe care vreau s-o fac. Mi te alături?

În cele din urmă, scopul este personal și unul dintre cele mai bune moduri de a-l descoperi pe al tău este să petreci un timp singur, liniștit, ascultându-ți vocea interioară. Chiar dacă îți poți rezerva doar câteva ore pe săptămână în prezent, te provoc să o faci. Și să te angajezi să nu te lași a fi întrerupt – dispozitivele oprite, într-un spațiu privat sau în natură.

Dacă n-ai mai practicat acest lucru, la început va fi foarte ciudat și incomod. A fost și pentru mine. Îmi amintesc că mi-am făcut lista de sarcini, mi-am planificat următoarea masă și am făcut în mintea mea un top al celor mai sexy personaje din Urzeala tronurilor, până când mi-am permis să mă așez într-un loc mai profund. Poți începe chiar prin a-ți pune aceste întrebări simple, dar profunde: „Unde nu sunt sincer cu mine?” sau „Ce știu că este adevărat?” iar și iar, până când răspunsurile vor obține o reacție viscerală. Acesta este un semn bun că ajungi undeva. Când descopăr pepite de adevăr, corpul meu începe să simtă furnicături, îmi simt stomacul cald și adesea îmi lăcrimează ochii. Cum simți tu claritatea și cunoașterea?

Nu pot prezice ce vei descoperi, dar un lucru știu sigur. Acest timp de reflecție va deveni atât de sacru, încât nu numai că vei tânji după el, ci îl vei și apăra cu viața ta. Și vei fi inspirat să creezi mai mult din el. Este izvorul pentru tot: autenticitate, curaj, scop, compasiune de sine și împlinire.

Deci, ești Ofițerul Șef al Sufletului propriei tale vieți, ți-ai intensificat angajamentul de a avea grijă de sufletul tău, acum ce? Sunt sigur că unii dintre voi încă se gândesc: Cum naiba pot face ca acest lucru să funcționeze în viața mea? Există atât de multe modalități diferite de a aborda acest concept. Este o întrebare la care doar tu poți răspunde: Cum arată pentru tine împlinirea sufletului? La ce tânjește sufletul tău? Ce te îndeamnă să joci la un nivel atât de mare încât te îngrozești?

Am mai spus asta, dar cred că merită repetat. (Pregătirea mea de marketing spune că trebuie să auzim un mesaj de șapte ori pentru ca acesta să prindă. Mama mea ar susține că oamenii încăpățânați ca mine au nevoie de mai multe ori.) Soulbbatical-ul nu este o evadare sau un fenomen unic (deși poate începe așa). Este un mod de a fi care-ți va schimba întreaga lume dacă te cufunzi în ea. Și nu uita, nu trebuie să știi exact unde te îndrepți (majoritatea dintre noi nu știm).

Citește și:

10 moduri inteligente de a-ți descoperi adevăratul scop în viața personală și profesională

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să-ți învingi criticul interior și să-ți recapeți controlul asupra anxietății

SELF-IMPROVEMENT//

Știința din spatele dictonului „Gândește și vei fi bogat” și de ce funcționează

SELF-IMPROVEMENT//

Sindromul celor care oferă

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.