SELF-IMPROVEMENT//

3 întrebări care irită oamenii și cu ce să le înlocuiești

Uneori, e o idee bună să te gândești de două ori înainte să vorbești, și să reformulezi o întrebare înainte de a o adresa.


În următoarele 4 minute vei afla:

– Cum să eviți tăcerile stânjenitoare din conversații.
– De ce nu e indicat să întrebi oamenii cum se vor distra în weekend.


Fiecare dintre noi are un stoc de întrebări standard la care poate apela oricând pentru a face conversație: în momente în care se trezește singur în încăpere cu cineva cu care de-abia a făcut cunoștință, de exemplu. Ne folosim de ele pentru a umple tăcerile stânjenitoare sau pentru a evita instalarea acestora. 

Și, cu toate că majoritatea întrebărilor de acest tip au ca scop construirea unei conexiuni, uneori se poate întâmpla ca întrebarea noastră nevinovată, și chiar automată, să-i pice foarte prost persoanei căreia i le adresăm. O poate percepe cu totul altfel decât am intenționat, ba chiar, în unele cazuri, poate chiar acea întrebare să devină sursa momentelor stânjenitoare pe care speram să le evităm. 

Așadar, pentru o mai bună comunicare cu ceilalți, caută să reformulezi aceste trei întrebări banale pe care le auzi mereu: 

Nu mai întreba: “Cu ce te ocupi?”

Cu toate că nu pare câtuși de puțin problematică, această clasică întrebare menită să spargă gheața, în unele situații se poate dovedi a fi iritantă. “Dacă vei întreba o persoană pe care tocmai ai cunoscut-o cu ce se ocupă, riști să-i lași impresia că, pentru tine, profesia este cea mai importantă parte a indentității sale, în loc să te raportezi la individ ca la un om unitar și complet”, a explicat pentru Thrive Global Jay Sullivan, expert în comunicare și autorul volumului Simply Said: Communicating Better at Work and Beyond

În schimb, ai putea spune: “Vorbește-mi despre tine!”

Terry Gross, legendara prezentatoare și co-producătoare a show-ului Fresh Air de la NPR, ne garantează, într-un interviu acordat de curând pentru New York Times, că această formulă este foarte potrivită pentru inițierea unei conversații. Un îndemn ca o întrebare deschisă de acest gen permite interlocutorului să conducă discuția despre sine într-o direcție în care se simte confortabil, oferindu-i șansa vorbească despre lucruri pe care este dispus să le împărtășească. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Nu mai întreba: “Cum te distrezi weekend-ul ăsta?”

Poate că pentru tine, la fel cum este și pentru mine, ideea de weekend ideal presupune să stai de vorbă cu oameni dragi în fața unei farfurii cu paste, sau să-ți permiți să zaci cât de mult vrei pe canapea, cu o ceașcă cu cafea și un ziar în mână. Sau poate că weekend-ul tău de vis e atunci când copiii merg în vizită la prietenii lor și-ți poți permite să te bucuri de liniște în casă câteva ore (oh, dulcea liniște!). 

Pe scurt, fiecare om are varianta sa proprie de weekend plăcut, iar întrebându-l despre planurile sale de ”distracție”, ar putea deveni nesigur în legătură cu ceea ce-i face plăcere, pentru că nu știe dacă și tu percepi activitatea respectivă în același mod. Pe de altă parte, dacă persoana nu și-a făcut vreun plan pentru weekend, s-a despărțit recent sau trece printr-un episod depresiv, s-ar putea să se simtă prost din această cauză și să înceapă să-și dorească să-și fi programat ceva. Și nu este cazul să îi plantezi în minte semințele FOMO-ului. 

În schimb, ai putea întreba: “Cum plănuiești să-ți petreci weekend-ul?”

Adresând o întrebare deschisă și empatică, vei putea afla mai multe despre cel din fața ta și vei crea contextul potrivit pentru o conversație mai profundă. ”Dacă-ți va răspunde cu entuziasm: ‘Absolut nimic! E primul meu sfârșit de săptămână liniștit după o perioadă plină!’, vei deduce că poți continua conversația întrebând despre ce a făcut să fie atât de ocupat în ultima vreme, sau vei putea menționa faptul că și ție îți plac zilele de weekend în care îți poți permite să te relaxezi total”, spune autorul Jay Sullivan

Dacă ai o relație suficient de apropiată cu colegii tăi de serviciu, le poți pune întrebări mai directe, precum: ”Ăsta e weekend-ul în care fiul tău are serbare la școală?”, sau: ”Ție cum ți se par cursurile din acest semestru?” – și apoi să-i lauzi și să-i încurajezi pentru că reușesc să facă atât de multe lucruri.

Nu mai adăuga: “Nu-i așa!?”

Atunci când când faci o afirmație sau pui o întrebare cuiva, scopul ar trebui să fie acela de a afla lucruri despre acea persoană, susține Sullivan. Însă, dacă îți vei încheia întrebarea cu ”Nu-i așa!?” sau: ”Nu crezi?”, n-ai cum să afli lucruri noi despre ea, ci doar să o încurajezi să-ți valideze perspectiva. 

În schimb, ai putea adăuga: “Tu ce părere ai?”

Reformulându-ți întrebarea în această cheie, vei lasă loc pentru opinia celuilalt, fără vreo cerere implicită de validare pasivă a opiniei tale.

Și, nu uita, înainte să adresezi o întrebare, întreabă-te dacă ți-ai dori să-ți fie adresată. Empatia este cheia spre o comunicare autentică!

Citește și:

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

7 lecții de viață pe care le putem învăța de la Malala Yousafzai

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

EFICIENȚĂ//

Dezvoltarea leadership-ului personal prin coaching

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.