SELF-IMPROVEMENT//

10 semne validate de știință că ești mai inteligent decât crezi

Dacă suferi de anxietate, ai un limbaj colorat, ești dezordonat și te culci târziu, probabil ești inteligent.


În următoarele 6 minute vei afla:

– Ce legătură există între consumul de alcool și inteligență.
– Care sunt defectele asociate unei minți dezghețate.


Conform studiilor, oamenii cu un IQ moderat tind să-și supraestimeze abilitățile, în timp ce persoanele ce beneficiază de o inteligență peste medie se îndoiesc adesea de calitățile lor. 

Este vorba despre celebrul efect Dunning-Kruger care, în psihologie, e o prejudecată cognitivă prin care persoanele cu cunoștințe sau competențe limitate într-un anumit domeniu intelectual sau social își supraevaluează foarte mult propriile cunoștințe sau competențe în raport cu criteriile obiective sau cu rezultatele altora. 

Și poate, pentru a înțelege cel mai bine fenomenul, trebuie doar să citești câteva comentarii la întâmplare pe social media despre niște subiecte de interes general. În mod sigur vei remarca numeroși indivizi “licențiați” de către Facebook în medicină, geopolitică sau în economie care-și exprimă opinii nefondate sau documentate superficial drept certitudini/adevăruri universale.

După cum spunea Shakespeare în piesa Cum vă place: “Prostul crede că este înţelept, dar înţeleptul se ştie ca fiind prost.” Așa că, dacă te simți nesigur în legătură cu capacitățile tale intelectuale, acesta e deja un semn că ești destul de inteligent: suficient cât să n-ai certitudini în domenii necunoscute, cât să-ți păstrezi vie curiozitatea și să-ți conștientizezi limitele.

Iată câteva indicii subtile, validate de știință, că ești mai inteligent decât crezi:

1. Ai învățat să citești devreme

În cadrul unui studiu din 2014, cercetătorii au analizat aproape 2.000 de perechi de gemeni identici din Marea Britanie și au descoperit că fratele care învățase să citească mai devreme a avut tendința ulterior să se descurce mai bine la testele de abilități cognitive. De asemenea, autorii studiului au sugerat că lectura la o vârstă fragedă crește atât capacitatea verbală, cât și pe cea nonverbală. Însă un articol științific din 2017 a argumentat faptul că cercetarea în cauză n-ar fi luat în considerare factorii genetici și de mediu atunci când și-au format concluziile. Dar cu toate astea… gemenii au, de obicei, cele două elemente variabile în comun, mai mult sau mai puțin. 

2. Consumi alcool în mod regulat

Această ipoteză este controversată deoarece e oarecum… contraintuitivă, doar cu toții știm că alcoolul poate fi dăunător. Însă psihologul evoluționist Satoshi Kanazawa a descoperit că, atât în ​​rândul britanicilor, cât și al americanilor, adulții care au înregistrat scoruri mai mari la testele de inteligență când erau copii sau adolescenți au consumat mai des alcool decât cei care au avut rezultate mai slabe. Sunt și alte cercetări care susțin această concluzie, inclusiv o lucrare din 2013 publicată în revista Intelligence, care a constatat că în țările cu un nivel mediu mai ridicat de inteligență se consumă mai multă bere și vin. Interesant este că un studiu din 2013, realizat pe tineri elvețieni, a constatat că consumul moderat de alcool a fost cel mai evident factor corelat cu un IQ ridicat.

3. Ești veșnic îngrijorat

Un număr tot mai mare de cercetări sugerează că oamenii veșnic îngrijorați ar putea fi mai inteligenți decât cei care nu suferă de anxietate. Într-un studiu din 2015, cercetătorii au cerut unui număr de 126 de studenți să completeze chestionare în care au indicat cât de des au experimentat stări de anxietate și cât de frecvent despică firul în patru. Rezultatele au arătat că persoanele care au tendința de a se îngrijora și de a rumina adesea au obținut scoruri mai mari la testele de inteligență verbală.

4. Nu trebuie să te străduiești prea mult

Inteligența nativă oferă un avantaj net în viață oamenilor înzestrați cu ea, de aceea, ei nu trebuie întotdeauna că muncească la fel de mult pentru a-și dezvolta abilitățile precum cei mai puțin norocoși din acest punct de vedere. Un studiu realizat de Universitatea Vanderbilt a observat 2.000 de adolescenți care s-au aflat în topul 1% din procentul testelor de cultură generală (SAT) până la vârsta de 13 ani, iar oamenii de știință au scris că cei care s-au aflat în acest procent au declarat că au dedicat mai puține ore studiului decât cei ce au obținut scoruri mai mici.

5. Ai un limbaj colorat

Folosirea unui limbaj obscen este adesea considerat a fi apanajul persoanelor cu vocabular sărac, pentru că se presupune că oamenii în cauză nu se pot exprima într-un mod mai puțin ofensator sau poate chiar le lipsește inteligența. Însă studiile susțin exact contrariul: înjurăturile pot fi folosite ca figuri de stil, pentru a transmite o emoție, pentru a crea umorul de limbaj sau pentru a fi… nesuferit. Psihologii interesați de acest aspect au ignorat prejudecățile legate de folosirea limbajului licențios și, printr-o serie de experimente, au concluzionat că, deși e considerat un obicei urât, înjuratul e corelat în mod surprinzător cu un vocabular mai bogat și cu o capacitate superioară de a comunicare și de a găsi soluții pentru probleme.

6. Ești dezordonat

Un studiu publicat în Psychological Science a arătat că lucrul într-o cameră dezordonată stimulează creativitatea. În cadrul cercetării, 48 de participanți au fost separați în două grupuri egale. Unii au fost repartizați în spații de lucru haotice, iar alții în birouri ordonate, iar apoi toți au fost invitați să vină cu idei inedite de a utiliza o minge de ping-pong. Cele 24 de persoane care au lucrat într-un mediu îngrijit au oferit răspunsuri mult mai puțin creative decât cei care au creat în camere dezorganizate. Apoi, un studiu din 2015 a constatat că mediile dezordonate îi determină pe oameni să fie mai orientați spre atingerea obiectivelor. Cercetările sugerează că suntem programați să facem ordine în viața noastră cu aproape orice preț. Deci, atunci când ne confruntăm cu haosul propriuzis, suntem mai motivați să ne fabricăm un mod abstract de organizare pentru a ne atinge scopurile.

7. Ești pasăre de noapte

Un studiu din 2009 a analizat legătura dintre IQ-ul estimat în copilărie și obiceiurile de somn a mii de adolescenți, iar rezultatele au arătat că adolescenții mai inteligenți au declarat că se culcă și se trezesc mai târziu, atât în ​​zilele lucrătoare cât și în weekend, decât cei al căror IQ e considerat moderat. Iar o altă cercetare, realizată pe 400 de piloți US Air Force, a ajuns la aceeași concluzie și anume că “păsările de noapte” dispun de o inteligență sporită.

8. Ai o greutate moderată

În cadrul unui studiu francez din 2006, oamenii de știință au supus 2.200 de adulți la teste de inteligență periodice pe parcursul unui interval de cinci ani, iar concluziile au sugerat că, cu cât stratul de grăsime de la nivelul taliei era mai generos, cu atât capacitatea cognitivă a subiecților respectivi era mai modestă. Iar o cercetare din 2008 publicată în Jurnalul American de Nutriție Clinică a arătat că persoanele care erau fie subponderale, fie supraponderale ca adulți au avut scoruri mai mici la testele cognitive în jurul vârstei de 61 de ani.

9 Ți-ai început viața sexuală după liceu

Liceenii cu un IQ mai generos au mai multe șanse să fie virgini decât cei cu IQ mediu sau unul scăzut, potrivit unui studiu. Eșantionul de bază a analizat 12.000 de adolescenți din clasa a VII-a până în clasa a XII-a și observațiile nu au sugerat numai că adolescenții cu un IQ mai ridicat erau mai probabil să fie virgini, ci și mai puțin probabil să se sărute sau să se țină de mână cu un partener romantic. Iar un alt studiu din 2012, publicat în revista Developmental Psychology, a constatat că adolescenții cu o memorie mai performantă au șanse mai mici să facă sex.

10. Ești mereu curios 

În cadrul unui articol publicat în Harvard Business Review, prof. dr. Tomas Chamorro-Premuzic a dezbătut modul în care curiozitatea stimulează și mai multă… curiozitate, iar expertul susține că foamea de cunoaștere care nu poate fi potolită nu se poate decât dezvolta și ramifica. Specialistul sugerează că oamenii mai inteligenți sunt în general mai toleranți la ambiguitate, iar coeficientul de curiozitate al fiecăruia (CQ), deși e mai puțin studiat decât IQ-ul sau EQ-ul, poate fi un factor decisiv în procesul de dezvoltare cognitivă. 

Citește și:

Cititul îți îmbunătățește inteligența emoțională și funcționarea creierului

5 lecții de la Bill Gates despre cum să citești fără să-ți pierzi timpul

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să te folosești de inteligența emoțională pentru a accepta că pandemia nu s-a terminat

EFICIENȚĂ//

6 moduri geniale în care oamenii cu inteligență emoțională răspund la presiune

SELF-IMPROVEMENT//

Inteligența emoțională și leadership-ul

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.