MISIUNE//

10 lecții de viață dobândite în 10 misiuni cu Medici fără frontiere

Cum arată culisele unor misiuni umanitare desfășurate în regiuni sfâșiate de război îți spune un român care lucrează de opt ani alături de organizația Medici fără frontiere.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să știi să asculți, mai ales în situații tensionate. 
– Care este importanța stabilirii limitelor, atât față de tine însuți, cât și față de cei cu care colaborezi. 


1. Fii adaptabil!

Când am plecat în prima misiune, credeam că mă voi adapta foarte ușor și eram plin de încredere. Foarte curând am descoperit că lumea e ceva mai mare decât cunoșteam eu, trezindu-mă într-o echipă în care erau manageri de cel puțin șapte naționalități diferite, cu idei și moduri de lucru diferite. Unii cu experiență și mai calmi, alții ca mine: mai tineri și mai impulsivi. A fost un mediu de lucru în care am fost forțat practic să devin mai calm și să ascult mai atent. Nu cred că e posibil să lucrezi eficient într-o echipă multinațională, dacă nu asculți și nu faci eforturi să găsești puncte în comun cu colegii, atunci când apar conflicte.

2. Acceptă că lucrurile nu ies tot timpul așa cum ți-ai dori!

Plin de entuziasm, am așteptat a doua misiune și mi-a fost oferit Sudanul, unde, împreună cu doi colegi, trebuia să mergem în Darfur să începem un proiect. Am fost informat că obținerea vizei durează în jur de două luni și eram gata să aștept, când surpriză: am primit viza în doar două săptămâni. Am călătorit fără probleme și în Khartoum am început să ne pregătim. Atunci a început surpriza neplăcută, fiind blocați în capitală de autoritățile care au refuzat să ne dea permisul pentru a merge în Darfur. Așa am stat o lună, pregătind-ne pentru a deschide un proiect care n-a fost deschis. Câteodată lucrurile nu ies așa cum ți-ai dori și-ți trebuie răbdare pentru a merge înainte.

3. Personal vs. profesional: ține-le clar separat tot timpul!

Cum eram încă sub contract, am decis să merg din Sudan în Sudanul de Sud. Am ajuns într-un proiect foarte vechi și foarte mare al Medici fără Frontiere, cu peste trei sute de angajați, fiind și prima dată când eram responsabil de resurse umane.  Prima lună a fost destul de copleșitoare, descoperind o mulțime de probleme, dintre care multe au fost greșeli în calcularea salariilor. 

Am prezentat un raport managerului de proiect și i-am spus că vreau să mă întâlnesc cu angajații și să le explic că trebuie să corectăm greșelile: asta presupunea salarii mai mici pentru ei. Mi-a spus să fiu atent la felul în care voi comunica asta. A venit întâlnirea cu cei peste 150 de angajați. Eram roșu ca un ardei copt, pentru că nu vorbisem niciodată în fața unui număr atât de mare de oameni. Am început să mă prezint. Desigur, au fost nemulțumiți și au pus mii de întrebări, dar, spre surprinderea noastră, au acceptat corectarea și au înțeles cu toții că am dreptate. La sfârșitul zilei, chiar am jucat fotbal împreună. 

4. Cunoaște-ți și acceptă-ți limitele!

M-am întors în Irak, unde începusem cu Medici fără Frontiere, dar de data asta în Kirkuk, un proiect interesant, dar în zonă de risc, pentru că era vremea in care ISIS creștea și ocupa teritorii, iar luptele erau la marginea orașului. Nu e ușor să lucrezi într-o asemenea zonă, și mulți suntem viteji ori în vorbe, ori în mintea noastră, până ne trezim în mijlocul unei situații periculoase. Așa s-a întâmplat într-o dimineață. 

Circulau informații că au intrat în oraș atacatori sinucigași și managerul de proiect a decis că trebuie să fim evacuați la Erbil. Unul dintre colegi, care părea o persoană foarte calmă și stăpână pe situație și reușea să gestioneze bine lucrurile, s-a dovedit a fi foarte stresat. Totul s-a terminat cu bine, dar acel coleg a descoperit că nu era pregătit să lucreze într-o zonă atât de conflictuală. 

Nu e nimic interesant, captivant, cool într-o zonă de conflict. Este doar omenirea în punctul ei cel mai josnic. Mi-am dat seama că este important și esențial ca oricine care, din orice motiv, are ocazia de a merge într-o zonă de conflict să se gândească bine și onest la diferite scenarii, pentru că o reacție poate pune viața ta și a altora în pericol.

5. Învață să asculți!

A urmat Yemen, o țară cu o cultură extrem de bogată și o istorie veche și interesantă, dar și o țară distrusă de un război lung și inutil, ca toate războaiele. În Ibb, un oraș liniștit (comparativ cu restul țării), în spectaculoșii munți ai Yemenului, la 2.050 metri altitudine, am găsit un proiect Medici fără Frontiere foarte interesant, unde urma să deschidem două săli de operație pentru victimele conflictului și să oferim suport unui spital local, unde populația generală era marginalizată, din cauza faptului că toate resursele se duceau către soldați.

Eram 16 expați într-o clădire, cu biroul la parter, într-un context foarte obositor și stresant. Am găsit o echipă care muncise foarte mult până atunci, cu multe persoane extenuate, și conflicte puternice între manageri. Efectiv aproape jumătate din fiecare zi erau discuții cu diverși colegi pentru a-i ajuta să-și controleze stresul și să aplanăm conflictele. Pentru unii a trebuit să recomandăm să fie trimiși acasă. Am învățat, cu siguranță, importanța de a vorbi mai puțin în anumite momente și de a asculta mai mult.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


6. Experiența e un privilegiu. Folosește-o, n-o păstra pentru tine!

Congo a fost, până acum, prima și singura misiune în franceză. Un proiect interesant, dar mai ușor, unde am avut mulți colegi care erau în prima misiune, inclusiv șeful de proiect, care lucrase cu alte ONG-uri, dar nu cu Medici fără Frontiere. Eram aproape de finalul anului și urma să lucrăm la strategia pentru anul următor și la buget, iar pentru mulți dintre colegi era prima dată. Am avut ocazia să lucrez unu la unu cu aproape fiecare coleg și a fost un sentiment grozav să văd cum experiența pe care am acumulat-o în misiunile anterioare a avut un impact benefic asupra întregii echipe.

7. Calm – rezolvă câte un lucru pe rând!

Prima misiune în Liban a fost o experiență importantă. Am ajuns primul în Liban cu 10.000 de euro și o notă conceptuală, cu scopul de a deschide o secție de terapie intensivă, o secție de spitalizare și un program de chirurgie ambulatorie. Toate activitățile pediatrice și integrate într-un spital public. La început, a fost un sentiment copleșitor, făcând o listă cu ce trebuie să facem – care părea fără sfârșit – priorități, etc. Dar e o experiență absolut fantastică, încrederea în colegi este absolut esențială, nu e loc de micro-management și fiecare discuție trebuie să aibă concluzii clare, pentru a putea avansa – nu ai loc de bla-bla. Începi, nu ai colegi încă, nu poți delega nimic, trebuie să faci orice trebuie făcut. Recrutezi colegi, trebuie să învețe să se adapteze, trebuie să-i formezi, dar pe măsură ce sunt integrați, încep să participe și totul avansează. La finalul misiunii de un an, când am terminat, aveam peste 120 de angajați, etajul spitalului funcțional și, în plus, identificasem necesitatea de a deschide un program de talasemie pentru copii.

8. Învață să-ți accepți și să trasezi limite personale!

Bangladesh a fost prima țară în care mi-a fost dificil să mă adaptez. O țară în care vezi peste tot o „explozie” de oameni. Greu de explicat sentimentul în cuvinte – m-am simțit claustrofobic pe stradă în anumite momente. O densitate a populației de 13.75 de ori mai mare decât a României (conform cifrelor Wikipedia).

9. Nu apreciezi ce ai cu adevărat până nu pierzi! 

M-am întors în Liban în misiunea pe care am deschis-o, acum o misiune care funcționa și era stabilă. Te gândești la Liban, o țară așa de veche, cu o cultură bogată, chiar menționată de multe ori și în Biblie, și care din păcate se află acum într-un colaps total.

Fiind mai relaxat și având mai mult timp să interacționez cu colegii la nivel personal, îmi aduc aminte de sistemul educațional. Colegi care muncesc din greu și plătesc mii de dolari pentru grădinițe, școli, licee și facultăți. Lucru pe care l-am observat și în alte țări, unde accesul la educație nu e un drept, ci un sacrificiu al familiei. Mi-am dat seama de calitatea educației pe care am primit-o în România gratis, sau aproape gratis, și pe care, cu siguranță, n-am apreciat-o la adevărata ei valoare. Un sistem educațional pe care, din punctul meu de vedere, încercăm să-l distrugem încet-încet de 30 de ani, în loc să-l conservăm și să-l dezvoltăm. Din păcate, la fel ca mine, mulți n-or să-și dea seama ce-au avut până când nu vor pierde sau duce lipsa acelui ceva.

10. Nicio experiență nu e timp pierdut!

Cea mai recentă misiune a fost în Malawi. Am mers doar o lună să ajut cu pregătirea strategiei și a bugetului pentru 2022. 40 de ore de zbor dus și 40 de ore de zbor întors… brutal. Însă și o misiune așa scurtă, dar intensă, e o sursă imensă de experiență. N-ai timp de pierdut: pentru a participa și pentru a face o muncă de calitate, trebuie să te adaptezi aproape instantaneu. Și astfel intră în scenă motivația – două proiecte mari – unul de 30 de ani de tratament și suport pentru sute de pacienți cu HIV, și al doilea – un proiect nou foarte complex, chirurgie oncologică și tratament pentru cancer cervical. Câteodată, poate părea prea mult în prea puțin timp, dar pentru mine un lucru e clar – în Medici fără Frontiere nu duci lipsă de motivație.

Citește și:

Doru Mitrana: ”Prin voluntariat, câștigi ceea ce ai pus la bătaie atunci când ai decis să te implici.”

Samuel Negoiescu, președintele Asociației Speranță pentru România: ”Sărăcia este un cerc vicios din care se poate ieși doar prin educație”

S-ar putea să-ți placă și…

MISIUNE//

Cât contează, până la urmă, caracterul?

MISIUNE//

Ce câștigi dacă îți urmezi visul?

MISIUNE//

De ce e important să-ți înțelegi valorile

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.